Din câte se pare, etapa Madona Național 2019 nu a fost doar o etapă extraordinară din punct de vedere al organizării, al numărului record de crescători și porumbei participanți sau, în general, al modului în care s-a desfășurat concursul. Madona Național a fost o etapă de vis și din punct de vedere al sosirilor, o etapă palpitantă, cu sosiri una mai incredibilă ca cealaltă, cu porumbei care au dus la un alt nivel competiția pentru primul loc al clasamentului.
În comparție cu alte județe, Bacăul nu a fost reprezentat de foarte mulți crescători și porumbei la etapa națională de maraton Madona. Mai degrabă a fost printre județele cu participare redusă, doar 79 de crescători angajând un număr de 1.202 porumbei. A fost însă suficient pentru ca la Bacău să fie realizate cele mai importante sosiri din cadrul întregului concurs. După ce ieri v-am prezentat porumbeii lui Elisei Eacobuță clasați pe primele două locuri, astăzi vom vorbi despre tripleta Măgirescu, Ojog+Dorneanu, cei care au câștigat locurile 3 și 4 pe lansare. Așa cum se va vedea, și de această dată este vorba tot despre două sosiri în toiul nopții.
Măgirescu, Ojog+Dorneanu reușesc încă o etapă de maraton foarte bună
Pentru tripleta de columbofili din Bacău, rezultatele foarte bune la cursele de maraton nu sunt o întâmplare. Cele două clasări foarte bune de la etapa Madona Național (1187 km) nu sunt ceva cu totul nou și neașteptat, ci confirmarea că echipa formată din cei trei columbofili se află printre competitorii de vârf ai curselor de maraton. Pentru această etapă ei au pregătit un lot foarte puternic de porumbei, format deopotrivă din porumbei maturi și yarlingi. Cele mai bune sosiri au fost, însă, realizate de doi porumbei cu experientă: femela 0540436/2016 și masculul 0164317/2017, clasați pe locurile 3 și 4 din 19.091 porumbei. „A fost o etapă care a început bine încă de la îmbarcare. A fost ordine, totul a decurs foarte bine, fără probleme, totul mergând foarte bine. Pentru noi a fost o etapă foarte bună, am participat cu 63 de porumbei, dintre care 21 de tineri, iar rezultatele au fost la fel de bune. Mă așteptam să sosească bine, mai ales că porumbeii mei actuali au această capacitate de a zbura și noaptea. De când am făcut primele importuri de porumbei din Olanda, este foarte rar să nu avem porumbei sosiți noaptea de la etapele lungi de maraton. Însă, de la Madona mi-a fost destul de greu să cred că o să sosească vreun porumbel noaptea în crescătoria noastră, pentru că era un plafon de nori destul de mare, iar luna se vedea foarte puțin. La puțin după ora 00 am renunțat să mai stau să aștept, am mers în casă, însă nu am putut sta decât foarte puțin. La ora 01:30 am ieșit iar afară, iar pe o clădire înaltă de lângă voliera noastră se vedea un porumbel solzat. Am crezut că este al nostru, am încercat să îl chem, însă nu a intrat. În final, am considerat că cel mai probabil este un porumbel pripășit și am renunțat. M-am trezit din nou în jur de ora 05 și am găsit femela 0540436/2016 în sputnik, care sosise la 03:24. Spre uimirea mea, la câteva minute după, am văzut cum masculul pe care îl văzusem noaptea pe acea clădire se ridică și coboară și el pe sputnik, de lângă el plecând un alt porumbel. Astfel, deși a sosit mai devreme, în intervalul 00-01:30 cât eu am fost în casă, a intrat abia de dimineață, la 05:09. Clasamentul nu se mai modifica, doar că masculul ar fi apărut pe locul al treilea, iar femela pe locul al patrulea. Per total, sunt foarte mulțumit. Am reușit să avem 6 porumbei în primii 100 pe lansare și mare parte din porumbei sosiți acasă, ceea ce este foarte bine”, a precizat Daniel Măgirescu.
Ca și în cazul celor doi porumbei de pe primele două locuri ale clasamentului ai lui Elisei Eacobuță și cei doi porumbei despre care am vorbit azi au foat capabili să zboare noaptea. Ușor, ușor putem observa la ce nivel a ajuns columbofilia din România. Madona Național a fost un test greu, dar pe care porumbeii și columbofilii români l-au trecut cu brio. Nu este simplu deloc ca porumbeii de pe primele locuri să termine o cursă de 1.200 de km în timpul nopții, zburând mai bine de 16 ore. Faptul că Madona Național 2019 a fost o etapă reușită nu poate decât să bucure pe toată lumea, deoarece este o cursă care va încununa cartea de vizită a României columbofile. În final, mulțumiri trebuie aduse și celor care au creat și coordonat proiectul „Best Pigeons”, pentru că a fost un factor de atracție foarte important, stimulând participarea și ajutând la promovarea acestei etape.