UNIUNEA NAȚIONALĂ A COLUMBOFILILOR DIN ROMÂNIA - MEMBRĂ FCI DIN 1969 UNIUNEA NAȚIONALĂ A COLUMBOFILILOR DIN ROMÂNIA - MEMBRĂ FCI DIN 1969 UNIUNEA NAȚIONALĂ A COLUMBOFILILOR DIN ROMÂNIA - MEMBRĂ FCI DIN 1969

Doru Caplea – campionul mehedințean cu „stagiatură“ italiană (II)

Atras de porumbei încă din copilărie, tatăl său fiind și el un pasionat al acestor păsări deosebite, Doru Caplea este unul dintre crescătorii importanți ai județului Mehedinți. A debutat în cursele cu porumbei în anii 90, când a zburat alături de tatăl și, mai apoi, de fratele său. După anul 2000 a plecat în Italia, luând cu el nu doar pasiunea pentru sportul columbofil, ci și zburătorii. Acolo și-a construit o nouă volieră, iar în anul 2013 a început să concureze, având parte de un debut perfect la nivel de club, unde a pus stăpânire pe podiumul primei etape la care a concurat. A participat activ în campionatul provinciei Lombardia vreme de aproape un deceniu, în anul 2020 revenind pe meleagurile natale, unde avusese grijă să-și ridice o nouă volieră și să trimită mai multe serii de pui.Pasionat, în special, de etapele de distanță lungă, Doru Caplea este, în prezent, unul dintre concurenții redutabili ai județului de pe malul Dunării, dar și al Provinciei Oltenia, adunând în vitrină numeroase trofee la diverse categorii.În interviul acordat echipei columba.ro, ce va fi publicat în două părți, aveți ocazia să descoperiți povestea crescătorului mehedințean, dar și să aflați mai multe despre zburătorii săi de top.