Un specialist al etapelor scurte, categorii la care a urcat de nenumărate ori pe podiumurile județene și provinciale, Ioan Bucșă a pornit, de câteva sezoane, în căutarea unei noi provocări. Astfel, crescătorul sibian se pregătește intens și pentru cursele de Maraton, unde speră să apară și rezultatele, deși recunoaște că este o sarcină dificilă din pricina zonei în care activează. Pentru asta, a achiziționat special păsări de la crescători consacrați, astfel că, în prezent, la compartimentul de reproducție deține 40 de perechi, din care scoate două serii de pui. Spre deosebire de alți crescători, are foarte multă răbdare cu păsările de la matcă, fiind convins că durează până când reușești să găsești perechile potrivite.
În interviul acordat echipei columba.ro, Ioan Bucșă vorbește deschis despre bogata sa carieră columbofilă, despre reușitele din ultimele sezoane, dar și despre încercările de a reproduce zburători capabili să performeze la etapele lungi.