UNIUNEA NAȚIONALĂ A COLUMBOFILILOR DIN ROMÂNIA - MEMBRĂ FCI DIN 1969 UNIUNEA NAȚIONALĂ A COLUMBOFILILOR DIN ROMÂNIA - MEMBRĂ FCI DIN 1969 UNIUNEA NAȚIONALĂ A COLUMBOFILILOR DIN ROMÂNIA - MEMBRĂ FCI DIN 1969

,

Vâlceanul Vali Tudor, campionul absolut al Clubului Gold ediția 2019

Vali Tudor, membru al asociației columbofile Vâlcea, este campionul absolut al Clubului Gold 2019. În același timp, columbofilul vâlcean este şi cel mai bun concurent al acestei ediții a Clubului Gold, cu un total de trei premii câștigate la nivel național și alte patru premii județene. Porumbelul care a câştigat locul I Naţional – Club Gold este un tânăr mascul, RO-18-9003363, care nu și-a dezmințit ascendența și a învins o concurență considerabilă, finalizând norma cu 6,20 puncte de penalizare. Celelalte două poziții din clasamentul național ocupate de Vali Tudor sunt locurile 13 și 18, așa cum aminteam mai sus, Vali Tudor fiind cel mai premiat columbofil al competiției în acest an.

Vâlceanul Vali Tudor este columbofil de aproape un deceniu. În anul 2011 a devenit membru „cu acte în regulă” al Federației Naționale a Crescătorilor de Porumbei din România, având încă de la început rezultate promițătoare și scopul precis de a crea o familie de porumbei capabilă de rezultate la categorii ca Fondul și Maratonul. Doi ani mai târziu a început să se facă remarcat în campionatul național al României, ocupând poziții ca: locul 2 Național Viteza Pui 2013, locul 3 Național As Maraton Maturi 2013, locul 4 Național Viteză Pui 2013, locul 5 Național Maraton Extrem Palmares 3 ani 2015, locul 6 Național Crescatorul Anului 2014, locul 6 Național Viteză Pui 2013, locul 8 Național Viteză Pui 2013, locul 8 Național Maraton 2013, locul 10 Național Crescător Maraton 2013, locul 12 Național Maraton Extrem Palmares  2014, locul 13 Național Palares 3 ani Maraton 2015, locul 13 Național Crescător Pui Palmares 2014, locul  14 Național As Crescător 2014, locul 14 Național As Fond Tineret 2014 etc.

„Cuantumul premiilor obţinute de mine este unul important“

După un sezon de pauză, același Vali Tudor a revenit în forță în competițiile columbofile. În 2018 a decis să intre și în competiția Clubului Gold, mai mulți pui reproduși de el fiind inelați cu inelele speciale al Clubului. Decizia a fost una mai mult decât inspirată. La finalul sezonului, Vali Tudor a fost de departe cel mai bun crescător al campionatului Gold, câștigând locurile 1, 13 și 18 la nivel național și mai multe premii județene. „Ideea Federației de a înființa Clubul Gold, după părerea mea, ocupă primul loc între toate proiectele propuse și realizate în ultimii ani. Competiția a fost una foarte transparentă, deși nu ar fi greșit să se reclemeze porumbeii cu inele Gold încă de la prima etapă. Cu siguranță voi mai achiziționa și în anii viitori inele Gold, pentru că în joc sunt puse sume considerabile. De exemplu, cazul meu, cu trei premii naționale și cu încă patru premii la nivelul județului Vâlcea, s-a adunat, în total, o sumă importantă și motivantă”, a declarat Vali Tudor.

 

Campionul Clubului Gold, un mascul cu origini „sănătoase”

Locul 1 în campionatul Clubului Gold a fost câștigat de masculul RO-18-9003363, cel care de acum înainte va purta numele de „Gold Champion”, pentru a marca performanța pe care a realizat-o. În cele trei etape de fond clasate de „Gold Champion“ el a acumulat un punctaj de doar 6,20 puncte de penalizare, distanțându-se confortabil de următorul porumbel clasat. Performanța tânărului mascul al lui Vali Tudor nu este deloc întâmplătoare, mai ales dacă luăm în calcul ascendența sa și porumbeii care se regăsesc în pedigreeul lui. „Tatăl lui „Gold Champion” este „Turkey” 460650-17, care este la rândul lui fiu din 554011-2002, „Unșparul ”, cunoscutul porumbel al lui Marian Dumitrache, câștigător al locului 2 Național Fond Palmares. Acesta este un super reproducător, tatăl și bunicul multor porumbei câștigători de locuri 1, 2 și 3 la categoriile  Fond și Maraton, prezent și el pe podium în 2003, 2004 și 2005 la Demifond, General și Fond Palmares”, a precizat Vali Tudor.  Pentru columbofilul vâlcean pe primul loc în columbofilie este sănătatea porumbeilor. După părerea sa, întâi de toate un porumbel trebuie să fie perfect sănătos pentru a fi capabil de performanță, abia apoi fiind utile suplimentele și hrana de calitate. „Întâi de toate, porumbeii trebuie să fie sănătoși pentru a face rezultate de top. Produsele folosite de mine sunt tratamentele pentru tricomonază, salmonella, paraziți și boli respiratorii. Pregătirea porumbeilor pentru etape o fac cu produse de la firmele Natural, Rohnfried, Dac Pharma, Belgica de Werd și Giantel, iar mâncarea folosită este de la Versele Laga, Vanrobaeys și Bayers”, a adăugat Vali Tudor.

Mai jos vă prezentăm cele mai importante rezultate obţinute de Vali Tudor la nivel naţional: locul 1 Național Fond Tineret Gold 2019,  locul 1 Național Crescător Pui 2013, locul 2 Național Fond Tineret 2019, locul 2 Național Viteza Pui 2013, locul 3 Național As Maraton Maturi 2013, locul 4 Național Viteză Pui 2013, locul 5 Național Maraton Extrem Palmares 3 ani 2015, locul 6 Național Crescatorul Anului 2014, locul 6 Național Viteză Pui 2013, locul 8 Național Viteză Pui 2013, locul 8 Național Maraton 2013, locul 10 Național Crescător Maraton 2013, locul 12 Național Maraton Extrem Palmares  2014, locul 13 Național Fond Tineret Gold 2019, locul 13 Național Fond Tineret 2019, locul 13 Național Palares 3 ani Maraton 2015, locul 13 Național Fond Crescător 2019, locul 13 Național Crescător Pui Palmares 2014, locul  14 Național As Crescător 2014, locul 14 Național As Fond Tineret 2014, locul 15 Național Palmares As Maraton 2014, locul 16 Național Maraton Extrem Palmares 3 ani  2015, locul 16 Național Palmares Harkov Național 2015, locul 17 Național Maraton Extrem Maturi 2013, locul 17 Național As Național Maturi 2019, locul 18 Național Fond Tineret Gold 2019, locul 19 Național Maraton Crescător Palmares 2014, locul 19 Național Crescător Pui Palmares 3 ani 2014, locul 20 Național Viteză Pui 2013, locul 20 Național General Tineret 2019 etc.