UNIUNEA NAȚIONALĂ A COLUMBOFILILOR DIN ROMÂNIA - MEMBRĂ FCI DIN 1969 UNIUNEA NAȚIONALĂ A COLUMBOFILILOR DIN ROMÂNIA - MEMBRĂ FCI DIN 1969 UNIUNEA NAȚIONALĂ A COLUMBOFILILOR DIN ROMÂNIA - MEMBRĂ FCI DIN 1969

Tandemul Prian+Ecobescu, dedicat etapelor de fond și maraton

Pasiunea pentru porumbei este capabilă să depășească multe inconveniente. În aceeași situație este și tandemul Prian+Ecobescu, care concurează din localitatea Petrila, județul Hunedoara. Împrejurările geografice foarte dificile, reprezentate de munți și de Defileul Jiului, fac din fiecare etapă la care sunt angajați porumbeii lor un adevărat test de supraviețuire, dar, dincolo de toate acestea, tandemul Prian+Ecobescu a avut parte și de suficiente satisfacții columbofile. În ultimii ani, cei doi columbofili s-au axat doar pe etapele de fond și maraton, deși acestea sunt și mai dificile în zona lor, categorii de distanță la care au reușit totuși să îndeplinească destule norme. Acestea fiind spuse, vă propunem să urmăriți un interviu realizat în crescătoria tandemului, în care Maxim Prian va detalia despre cum reușesc să se bucure cei doi de acest sport, chiar dacă locuiesc într-o zonă total defavorabilă.