Atunci când se vorbește despre columbofilul Gheorghe Preda, din Mărgăritești, județul Olt, este absolut obligatoriu să se amintească și performanțele sale unicate în zona Olteniei. Fără niciun dubiu, Gheorghe Preda este cel mai titrat maratonist din provincia Oltenia, având un palmares format din zeci de trofee naționale. Tot el deține unul dintre cei mai buni porumbei din România la categoria Maraton, masculul cu seria 0396008/2011, multiplu premiat național și olimpic, devenit între timp reproducătorul de bază al crescătoriei sale.
Vă invităm să aflați de la acest columbofil cum au fost posibile aceste performanțe, ce fel de porumbei are, dar și cum abordează etapele de maraton.