Transilvania este provincia care şi-a adjudecat, anul trecut, locul 10 naţional Club Gold, femela cu seria 2007730-2020 reuşind pentru columbofilul din Bistriţa Năsăud, Alexandru Otvos, un sezon excelent. Cu această ocazie, ne luam „la revedere” de la „Top Ten-ul “ sezonului 2021 și ne îndreptăm cu pași repezi spre o nouă ediție a acestei îndrăgite competiții, 2022, unde ne așteaptă noi provocări, noi emoții, noi porumbei campioni și, cu siguranţă, noi caștigători.
Alexandru Otvos este unul din crescătorii tineri şi talentaţi ai Provinciei Transilvania, ale cărui rezultate stau mărturie sârguinţei de care dă dovadă în abordarea concursurilor columbofile. Este un jucător împătimit al Clubului Gold, considerând că această competiţie i se potriveşte ca o mănuşă având în vedere că fondul este categoria sa favorită. „Mi-a plăcut de la început ideea Federației de a înființa această competiție (Clubul Gold Fond n.red.), achiziționând înca din primul an inele Gold, chiar dacă eram conștient că șansele de câștig nu sunt foarte mari. Dar, cum fondul este categoria mea favorită, nu aveam cum să nu particip. Cu timpul, regulamentul Clubului Gold s-a schimbat, oferindu-se premii și pe județ și un premiu național pe provincie, crescând astfel echitabilitatea competiției. În anul 2020 am achiziționat 10 inele Gold, iar unul dintre ele mi-a adus premiul cel mare. Evident, inele Gold voi achiziționa şi de acum înainte în fiecare an, chiar și pentru noul Club Gold Maraton, care este o idee bună pentru iubitorii zborurilor de maraton. Pentru noul sezon deja mi-am achiziționat și eu 5 inele Gold Maraton, dar doar de dragul competiției, eu neavând porumbei de maraton, plus că în Transilvania foarte puțini yarlingi au făcut norme la maraton. Chiar dacă nu am avut niciodată un porumbel cu normă la maraton, am încredere că prima mea normă la categoria maraton o să fie o normă la categoria maraton tineret, iar porumbelul meu va purta inel Gold Maraton. Sportul columbofil este un sport destul de costisitor, iar participarea la aceste competiții reprezintă o șansă mare să îți mai amortizezi din costuri. Dacă nu participi, nu poți să caștigi, deci recomand tuturor să participe cu încredere”, a declarat Alexandru Otvos.
„Nu există tratamente-minune!“
Tânărul columbofil transilvănean concurează porumbei din anul 2003 și, în ultimii 10 ani, la final de sezon, se află mereu în top 3 județean la categoriile fond și general. Cele mai bune rezultate la nivel național și provincial sunt: Locul 14 național Fond Crescător, locul 44 național Fond 2012, locul 32 național As Fond 2012, locul 5 provincial As Fond 2017, locul 2 provincial Fond Tineret 2021 și Locul 1 provincia Transilvania Clubul Gold. Cum probabil mulţi dintre columbofili se întreabă care au fost paşii în pregătirea sezonului competiţional 2021, l-am întrebat pe Otvos care au fost tratamentele şi metoda de pregătire a porumbeilor angajaţi în competiţii. „Nu există tratamente-minune, care să schimbe radical performanţele porumbeilor. La mine programul este acelaşi de ani de zile, doar din când în când mai schimb produsele! Anul trecut am tratat porumbeii în perioada de repaus a iernii împotriva viermilor cu produsul Evomec, tricomonozei cu B.S. și TricoPlus, salmonelozei cu Parastop şi bolilor respiratorii cu Doxiciclina+Tilozină, iar de vaccinat i-am vaccinat pentru paramixoviroză cu vaccinul Columbovac. În sezon, am încercat sa le dau cât mai puține medicamente, folosind după fiecare etapă Yellow Drops, iar înaintea etapelor importante pentru tricomonoză B.S. și pentru bolile respiratorii produsul Tiagal. Pentru condiționare, am folosit produse ca Electro Forte, ulei de rapiță, Pavifac, Sedochol, Oregano, Belgasol și probiotice. Ca hrană, porumbeilor le-am dat mai multe feluri hrană aduse din Polonia, de la firma Mrowca. La începutul săptămânii primeau un amestec mai ușor, iar în ultimele 3 zile înainte de îmbarcarea pentru fond un amestec sport + energy, la care am adăugat porumb“, a explicat Alexandru Otvos.
Femela câştigătoare, „recomandată“ de familia de porumbei din care provine
Femela care a câștigat locul 10 național Clubul Gold are ca tată un mascul reprodus în propria volieră dintr-un ou primit de la prietenul său Sorin Salvan, porumbel pe care l-a concurat trei ani, obținând mai multe cupe la nivel județean: locul 1 General Palmares 3 ani, locul 3 Demifond Maturi, locul 5 Fond. Mama porumbiţei este femela de bază a crescătoriei, primită cadou de la prietenul său din Cluj, Daniel Pop (Pictorul după cum este el recunoscut în ţară), pe linia Andre Roodhooft/ Dirk van Dyck. Din această femelă a mai avut un pui cu locul 2 județean Clubul Gold şi alţi porumbei buni, cu locuri în primii 10 pe concursuri.
Femela campioană a obținut în sezon la cele trei etape de fond următoarele locuri: Bratislava (575 km) – locul 81 din 1525 de porumbei, Trebic 1 (671 km) – locul 2 din 1634 de porumbei şi Trebic 2 (672 km) – locul 15 din 568 porumbei. A fost zburată la văduvie totală, iar după a doua etapă de fond, când a câştigat locul doi pe concurs și a știut că are șanse la premiu Gold pe Transilvania, i-a ținut masculul acasă și a lăsat-o la boxă înainte de îmbarcare pentru etapa a treia de fond.
„Ca opinie personală, mi se pare mai corect regulamentul actual al Clubului Fond Gold decât noul regulament, pentru anul 2023, pentru că porumbeii cu inele Gold concurează împotriva tuturor porumbeilor, nu numai împotriva celor cu inele Gold, valoarea reală a porumbelului fiind reflectată din numărul total de porumbei participanți la concurs. Cred că noul regulament dezavantajează județele cu număr mic de membri, unde și numărul de inele achiziționat este mai mic, punctajul fiind calculat la numărul de inele achiziționate. Totuşi, pe de altă parte, prin actualul regulament se asigură șanse de câștig tuturor columbofilor datorită premiilor oferite la nivel de club, județ, plus un premiu național pe fiecare provincie, prevederi regulamentare foarte bune pentru viitorul Clubului Gold. Cum activitatea columbofilă din România, de când m-am apucat eu de porumbei, este într-un continuu progres din toate punctele de vedere, realitate demonstrată de creșterea continuă a numărului de membri care participă la competiţii, consider că modificările RNS-ului și implicit a normelor ar trebui să fie în același trend benefic. Sincer, modificările dese de până acum au făcut imposibil să-ți poți creea o familie de porumbei. Referitor la provincia din care fac parte, mi-aș dori ca membri columbofili să fie mult mai uniți și să realizeze că doar așa vom putea progresa cel mai repede în bine”, a conchis Alexandru Otvos.