UNIUNEA NAȚIONALĂ A COLUMBOFILILOR DIN ROMÂNIA - MEMBRĂ FCI DIN 1969 UNIUNEA NAȚIONALĂ A COLUMBOFILILOR DIN ROMÂNIA - MEMBRĂ FCI DIN 1969 UNIUNEA NAȚIONALĂ A COLUMBOFILILOR DIN ROMÂNIA - MEMBRĂ FCI DIN 1969

Alba: Miklos Szekely a dominat autoritar primele două etape

Două concursuri din anul competițional 2020 s-au consumat deja în Asociația Columbofilă Alba. Primul dintre acestea, Lăpuș 1 (120-160 km) a avut loc în data de 28 mai, iar cel de al doilea, Livada (170-190 km), a fost organizat pe 02 iunie. Numitorul comun al ambelor etape a fost columbofilul Miklos Szekely din Blaj, care a câștigat autoritar ambele etape, atât pe lansare, cât și la crescători.

La primul concurs din acest sezon organizat de Asociația Columbofilă Alba, Lăpuș 1 (Maramureș; 120-160 km), au fost angajați 5.743 porumbei și au participat 124 de columbofili. La cea de-a doua etapă, cu lansare din localitatea Livada din județul Satu-Mare, au fost angajați puțin peste 5.000 de porumbei, participând 127 de columbofili.

Miklos Szekely câștigă primele 12 locuri pe lansare la prime etapă și primele două locuri pe lansare la a doua etapă

Pentru prima etapă din acest sezon, Miklos Szekely a angajat un lot de 70 de porumbei. Metoda sa de zbor este văduvia totală, concurând și cu masculii, și cu femelele. Cu acest lot de porumbei, columbofilul din Blaj a dominat clar primul concurs din 2020. Porumbeii săi s-au clasat pe primele 12 locuri pe lansare, dar aceasta nu este singura performanță. În primii 32 de porumbei din clasament, nu mai puțin de 29 sunt ai lui Miklos Szekely. Practic, în afară de locurile 13, 15 și 18, restul, de la locul 1 până la locul 32, au fost ocupate de porumbeii lui Miklos Szekely, care au sosit cu o viteză medie de aproape 1.500 m/min. Povestea s-a repetat oarecum asemănător și la cel de al doilea concurs. La etapa de la Livada (Satu-Mare; 170-190 km), la care au participat 5.085 porumbei și 127 de columbofili, Miklos Szekely a angajat 61 de porumbei. Și de această dată a reușit performanța de a câștiga locul 1 pe lansare, rezultat completat cu ocuparea locurile 2, 4, 5 și 6 în primii 10 pe concurs. „În momentul de față porumbeii de la lotul de zbor sunt văduvi de aproximativ o lună de zile. Folosesc o mâncare ușoară, bazată pe hrană depurativă și amestecul Gerry de la Versele Laga, iar principala pregătire pentru etape constă în antrenarea porumbeilor. Dacă vremea îmi permite, pentru că, de exemplu, înainte de a doua etapă nu am putut să îi antrenez prea mult, porumbeii zboară afară și dimineața și seara. Încerc să îi duc și la câteva antrenamente cu mașina între etape, la distanța de maxim 40 de km. Pentru că nu are cine să îi despartă când ajung acasă, porumbeii se văd după fiecare antrenament. Înainte de etape nu se văd întotdeauna. De exemplu, la aceste două concursuri nu s-au văzut înainte de îmbarcare. Porumbeii se văd la plecare doar dacă consider că nu sunt motivați”, a precizat Miklos Szekely.

Două concursuri, două locuri de 1 la crescători

La ambele concursuri desfășurate la Alba până acum, în afară de primele locuri pe lansare, Miklos Szekely a câștigat locul 1 la crescători. Pe primul dintre acestea l-a câștigat cu 3.18 puncte de penalizare și 51 de porumbei clasați din 70, iar la cel de al doilea a obținut un coeficient de 1.18 puncte de penalizare, clasând 39 de porumbei din 61. Porumbeii săi de echipă s-au aflat la amândouă concursurile între primii sosiți pe lansare, ceea ce denotă o preocupare atentă a crescătorului din Blaj pentru această categorie specială de clasificare. De exemplu, la primul concurs, primii doi porumbei din echipă s-au clasat pe locurile 4 și 14. La cel de al doilea concurs, primii porumbei din echipă s-au clasat pe locurile 2 și 4. Chiar dacă pe unii îi poate surprinde, trebuie să amintim că Miklos Szekely a realizat echipa la ambele etape câștigate cu aceeași doi porumbei, masculii RO-17-0583035 și RO-17-0583077. Prima observație pe care o putem desprinde, în afară de faptul că cei doi masculi sunt doi porumbei foarte constanți, este că Miklos Szekely mizează pe porumbeii pe care deja îi cunoaște, cu experiență și care au dovedit că se pot lupta pentru primele locuri pe lansare.