La solicitarea președintelui UFCR, domnul Marius Tunduc, ședința s-a desfășurat la Brașov, în data de 17.09.2022.
Au participat membrii Comitetului Director, după cum urmează : Marius Tunduc, Florin Gătejescu, Florin Bilan, Ioan Feștilă, Daniel Marta, Constantin Tănase, Adrian Schipor și Răzvan Șipoteanu, .
Pe ordinea de zi au fost discutate și analizate mai multe probleme, fiind luate următoarele decizii :
1. Membrii Comitetului Director al UFCR au validat/completat, deciziile Comisiei Național Columbofile (CNC), care au fost luate în ședința din data de 16.09.2022, după cum urmează :
– Contestația Asociației Columbofile Giurgiu referitoare la hotărârea luată de CNC în ședința din data de 03.08.2022, se respinge având în vedere că în acest caz Comitetul Director s-a pronunțat deja anterior ;
– Contestația domnului Albu Beniamin referitoare la hotărârea luată de CNC în ședința din data de 03.08.2022, se respinge .
– Solicitarea domnului Cotârlă Sorin, membru al Asociației Columbofile Cluj, privind introducerea în clasament a porumbelului cu seria RO – 344725/2019 la concursul „Znin 2”, din data de 01.08.2022, se aprobă. Porumbelul cu seria 344725/2019 la concursul „Znin 2”, din data de 01.08.2022, va fi introdus în clasamentul acestui concurs ;
– Solicitarea domnului Haneș Petru, responsabil tehnic al Asociației Columbofile Iași, referitoare la introducerea în clasament a crescătorilor care au desigilat în data de 28.06.2022, în loc de 27.06.2022, la concursul de maraton „Kaunas” și la concursul de marataon extrem „Kedainiai”, se respinge, având în vedere faptul că data și ora maximă a desigilarii este publică, fiind trecută și la pagina concursului și trebuie respectată de către toți memebrii.
Având în vedere faptul că domnul Haneș Petru se face vinovat de informarea incorectă a membrilor privind ora desigilării și fiind la prima abatere de acest gen, CNC l-a sancționat cu AVERTISMENT .
– Comitetul Director a validat propunerea CNC de suspendare pe o perioada de 5 ani, din momentul publicării circularei, a domnului Sârbu Cornel, responsabil tehnic al ACV Timiș, pentru multiple abateri de la Regulamentul Național Columbofil, în acest sezon competițional .
Membrii Comitetului Director au aprobat prin vot (6 -2 ) introducerea în clasament a porumbeilor crescătorului Hanciu Florin, din cadrul ACV Timiș, la etapa „Tabor”, din data de 09.07.2022 ;
– Sesizarea CNC cu privire la presupusele fapte săvârșite de crescătorul Pughiuc Cristian, din cadrul Asociației Columbofile Botoșani, la etapa „Birzai Național”, din data de 05.08.2022, a fost trimisă spre soluționare la Comisia Națională de Disciplină a UFCR ;
2. Membrii Comitetului Director al UFCR au validat propunerile CNC pentru modificarea și completarea Regulamentului Național Columbofil, propuneri care au făcut obiectul analizei și votului reprezentanților asociațiilor județene (președinți si responsabili tehnici), care au fost prezenți, in sala de conferințe a Hotelului „Ramada” din Brașov, în data de 18.09.2022, începând cu orele 12.00 .
Au participat reprezentanți ai unui număr de 26 de asociații/filiale din țară după cum urmează: Alba, Arad, Argeș, Bacău, Brașov, București, Buzău, Constanța, Cluj, Covasna, Dolj, Galați, Giurgiu, Hunedoara, Iași, Ilfov, Mehedinți, Neamț, Olt, Neamț, Prahova, Suceava, Teleorman, Timiș, Vâlcea și Vrancea .
În cadrul ședinței menționate, domnul Florin Gătejescu a prezentat faptul că la momentul actual, prevederile din Regulamentul Național Columbofil (RNC) rămân neschimbate, deși sunt propuneri de modificare a unor norme din cuprinsul acestuia sau din Normele Metodologice .
S-a adus la cunoștința membrilor prezenți ca asociațiile columbofile Alba, București, Cluj, Constanța, Giurgiu, Suceava, Vâlcea, Vaslui, au trimis către uniune, propuneri de modificare ale RNC și ale normelor sale metodologice.
Aceste propuneri au fost prezentate detaliat membrilor prezenți .
Pe lângă aceste propuneri în cadrul ședinței au fost făcute propuneri și de către reprezentanții asociațiilor Argeș, Buzău, Brașov ,Galați, Ilfov și Olt.
Toate propunerile au fost supuse la vot, iar prin votul majorității reprezentanților asociațiilor prezenți la ședința, s-a stabilit ca RNC și Normele Metodologice de aplicare a RNC, sa fie completate sau modificate, după cum urmează :
1. Lansarea porumbeilor se va face când vremea va permite, dar nu mai devreme de ora oficială de răsărit a soarelui de la locul lansării. Se va lua în considerare ora de răsărit comunicată în mod oficial la nivelul României sau a țărilor de unde se efectuează lansările și care este valabilă pentru localitatea de lansare.
2. Lansările se vor transmite obligatoriu LIVE pe Facebook, pe pagina oficială a filialei columbofile, filmarea fiind salvată pentru termen nelimitat. Pentru această salvare permanentă se operează butonul adecvat, existent pe platforma Facebook. Ulterior filmarea cu lansarea live va fi anexată la etapa respectiva, în PNC. Nu vor fi luate în considerare filmările lansărilor postate pe paginile private ale unor membri columbofili sau ale unor terțe persoane fizice sau juridice.
În mod excepțional, în cazul lipsei semnalului de internet, organizatorii vor filma lansarea și o vor posta pe pagina de Facebook a filialei, în maxim 90 de minute, de la lansare.
Asociațiile trebuie să aibă obligatoriu un back-up la filmare pe un dispozitiv de stocare, care să poată fi pus la dispoziția responsabilului de zonă în cazul lipsei filmării live de pe pagina de Facebook.
Lipsa totală a filmării, inclusiv și a celei din back-up duce la anularea etapei comitetului de organizare a etapei.
3. Organizarea concursurilor de fond și maraton se va acorda asociațiilor pe baza unui dosar de organizare, care va trebui să îndeplinească anumite criterii. Fiecare asociație organizatoare va trebui să aibă constituit un Comitet de Organizare al etapelor care sunt în sarcina sa.
4. Organizatorii vor decide durata concursurilor, ora și data desigilării, și sistarea anunțurilor în funcție de sosirea porumbeilor, iar desigilarea se poate face separat de catre fiecare Club/centru la concursurile de viteza și demifond, la ora și data stabilită de fiecare filială/asociație la concursurile de fond și maraton, dar nu mai târziu de data și ora stabilită de asociația organizatoare.
Sistarea concursurilor va fi anunțată prin modalități care vor fi stabilite de CNC în perioada următoare .
5. Posesorii de sisteme LIVE vor face desigilarea de acasă, cu ajutorul sistemelor care permit acest lucru, înainte de data și ora stabilită de fiecare Club/centru la concursurile de viteză și demifond și la ora și data stabilită de fiecare filială/asociație la concursurile de fond și maraton, dar nu mai târziu de data și ora stabilită de asociația organizatoare. Atât cei care sunt prezenți fizic, cât și cei care desigilează on-line, vor aparea în procesul verbal de descărcare a datelor (on-line).
6. Posesorii de sisteme de cronometrare Bricon X Treme, care transmit datele concursurilor on-line, începând cu sezonul 2023, vor avea obligația de a se prezenta la desigilarea fizică a fiecărui concurs.
7. Echipa va fi formată din primii 2 porumbei care clasează, din primii 5 nominalizați .
8. Norma la categoria crescător va fi realizată din sezonul următor după cum urmează :
Viteză – 5 etape
Demifond – 4 etape
Fond – 3 etape
Maraton – 3 etape
Extrem – 3 etape
General – 8 etape
Crescător pui – 5 etape
9. La categoria crescător maraton sau crescător extrem se va lua în considerare o singura etapă desfășurată într-un week-end, în cazul în care un crescător participă la mai multe etape într-un week-end.
10. Ultima etapă a categoriei Extrem va putea fi luată și în realizarea normei la categoriile Maraton, As Maraton și Maraton Crescător.
11. Categoria „As Național Porumbel” va fi formată din 10 etape desemnate, cu cu un minim de 5000 km, din care obligatoriu 3 etape să fie din categoria Maraton sau Extrem.
12. Categoria „As Național Crescător” va fi formată din 10 etape cu minim 5000 km, din care obligatoriu 3 etape să fie din categoria Maraton sau Extrem .
13. Un porumbel care este anunțat tardiv va intra în clasament, cu ora anunțului, în cazul în care anunțul are toate elementele corecte și doar trimiterea anunțului a fost făcută peste timpul limită impus de regulament.
14. Dacă mai mult de 5% din numărul de crescători activi dintr-o asociație județeană se transferă/pleacă la asociația unui județ vecin, cele doua județe vor participa împreună la planul de zbor corespunzător categoriei fond și maraton, al județului de unde au plecat membrii.
15. Toate propunerile menționate anterior și care au fost votate de majoritatea reprezentanților județeni, prezenți la ședința din data de 18.09.2022, vor fi introduse în Regulamentul Național Columbofil și în Normele de Aplicare al acestuia, documente care vor fi votate în totalitate, ca un întreg, în cadrul Conferinței Naționale a UFCR, din data de 08.10.2022, care se va desfașura în sala de conferințe a hotelului „Pullman” , situat în București, strada Piața Presei Libere, nr. 10, sector 1, începând cu ora 14.00.
16. Până pe data de 02 octombrie 2022, asociațiile organizatoare vor trimite pe e-mail către uniune, protocoalele încheiate pentru anul competițional 2023, care să cuprindă datele de organizare, localitățile de lansare, orele de lansare, precum și distanțele minime, referitoare la concursurile din categoriile Maraton și Extrem,
Prevederile de mai sus se referă inclusiv și la concursurile organizate la nivel provincial sau național.
Președinte,
ing. Marius Tunduc