La solicitarea preşedintelui UNCR – Columba, miercuri, 19.10.2020, a avut loc o şedinţa extraordinară on-line a Comitetului Director. Au fost prezenţi următorii membri: Marius Tunduc, Florin Gătejescu, Sonia Caragea, Florin Bilan, Constantin Tănase, Daniel Marta, Sorin Zamfir, Alexandru Huzu, Cosmin Pretorian, Ioan Feștilă, Cosmin Dobre, Adrian Schipor şi Daniel Pop. În calitate de invitaţi, au participat Ioan Burcă, preşedinte al Filialei Bistriţa şi al Comisiei de omologare a maşinilor de transport porumbei, şi Radu Petruţa.
Şedinţa a avut următoarea ordine de zi:
1. Discuţii privind omologarea maşinilor de transport porumbei
2. Informare privind rezultatelor anti-doping realizate în sezonul 2022
3. Premierea Etapelor Naţionale din sezonul 2022
4. Discuţii privind „Dosarul organizatorului de concursuri“
5. Reclamaţie privind nereguli existente în judeţul Vaslui
1. S-a luat decizia ca începând cu data de 24.10. 2022, Regulamentul de omologare a maşinilor de transport porumbei să fie făcut public pe pagina de web a UNCR, www.columba.ro. În paralel, în programul de clasamente al Uniunii se va crea o facilitate pentru ca preşedinţii de filiale să poată înregistra mijloacele de transport pe care intenţionează să le folosească în sezonul competiţional 2023. Această facilitate va da posibilitatea a se menţiona: Numele firmei sau persoanei fizice care deţine mijlocul de transport, numărul de telefon al acesteia, locaţia transportatorului, datele de identificare ale autovehiculului..
După o perioadă ce urmează a fi decisă, în care transportatorii se vor conforma cerinţelor regulamentului, Comisia de omologare a maşinilor de transport porumbei va stabili un program de inspecţii la nivelul întregii ţări. Această verificare va începe în luna Decembrie a anului curent. În urma dicuţiilor, s-a decis ca maşinile să fie inspectate la locul indicat de proprietar. Totodată, se va stabili o taxă de acreditare, care va fi comunicată transportatorilor.
2. Doamna Sonia Caragea a adus la cunoştinţa Comitetului faptul că, în urma testărilor anti-doping, un rezultat a fost pozitiv. În urma dezbaterilor, s-a stabilit ca numele crescătorului să nu se facă public până ce nu va fi informat telefonic de Sonia Caragea şi înştiinţat oficial printr-o scrisoare de către Uniune. Totodată, va fi sesizată Comisia de Disciplină şi se vor urma paşii legali prevăzuţi de Regulamentul antidoping al UNCR – Columba.
3. În urma dezbaterilor din Comisie, s-a luat decizia ca premierea Etapelor Naţionale din 2022 să se facă în cadrul Galei Campionilor de la Braşov. Daniel Pop se va ocupa de realizarea şi înrămarea diplomelor oferite câştigătorilor.
4. Ca urmare a deciziei privind obţinerea calităţii de Filială Organizatoare a etapelor de fond şi maraton începând cu sezonul 2023, Comitetul a luat în discuţie ce va conţine „Dosarul organizatorului de concursuri“ care trebuie depus la sediul Uniunii. În urma discuţiilor din Consiliu, a reieşit că acest dosar trebuie să cuprindă următoarele: o solicitare scrisă, protocoalele între filiale în baza cărora se vor organiza etapele de fond şi maraton, numele firmelor care vor fi contractate pentru transportul porumbeilor la locul de lansare şi vor fi enumerate mijloacele de transport care se au în vedere. Se va analiza trecutul organizatoric al filialei care solicită o nouă organizare înainte de luarea unei decizii. Într-o şedinţă viitoare, urmează a se decide şi calendarul acestei acţiuni.
5. Plenul Comitetului a luat cunoştinţă despre situaţia existentă în judeţul Vaslui, ca urmare a unei sesizări a unui crescător din acest judeţ care susţine faptul că la nivelul conducerii există un dezinteres total faţă de activitatea columbofilă. Săptămânile viitoare urmează a se face o analiză amănunţită a situaţiei şi se vor face propuneri concrete pentru ca activitatea columbofilă să îşi reia cursul normal.