UNIUNEA NAȚIONALĂ A COLUMBOFILILOR DIN ROMÂNIA - MEMBRĂ FCI DIN 1969 UNIUNEA NAȚIONALĂ A COLUMBOFILILOR DIN ROMÂNIA - MEMBRĂ FCI DIN 1969 UNIUNEA NAȚIONALĂ A COLUMBOFILILOR DIN ROMÂNIA - MEMBRĂ FCI DIN 1969

Cosmin Olteanu a dominat clasamentul naţional al categoriei Viteză Tineret

În sezonul 2021, categoria Viteză Tineret a fost dominată de femele. Pe primele trei poziții ale clasamentului național regăsim trei tinere zburătoare, însă, mai mult decât atât, în top 10 național nu și-a „făcut” loc decât un singur mascul. Dacă privim și podiumul național al categoriei Viteză Maturi vom vedea că locurile 1 și 3 național sunt ocupate tot de femele, fapt care ne face să afirmăm că, în ceea ce priveşte etapele scurte, sezonul acesta femelele au fost cele care au dominat competiția. În continuare, vă propunem să aflați cum au reușit cele trei femele de care am amintit să ocupe un loc pe podiumul național, cine sunt crescătorii care le dețin și, mai ales, care sunt detaliile acestor performanțe.

Cosmin Olteanu, din Urlați, Prahova, este un nume care nu mai are nevoie de nicio prezentare în materie de columbofilie. În ultimii ani, numele său a răsunat la fiecare premiere națională, iar tradiția se va păstra și după sezonul 2021. Columbofilul prahovean este campionul categoriei Viteză Tineret și tot el ocupă și locul 3 național la aceeași categorie. Arădeanul Călin-Andrei Nițui este cel care întregește podiumul național din poziția de vicecampion.

A mizat pe femele și a câștigat

Pentru sezonul 2021, Cosmin Olteanu și echipa sa au decis să concureze doar cu femele văduve, iar rezultatele sunt cele care demonstrează că au făcut o alegere corectă. Cu o prestație excelentă, tânăra femelă RO-20-0020655 a devenit campioana națională a categoriei Viteză Tineret, având un coeficient de 4,34 puncte de penalizare. Deși punctajul său este unul foarte bun în comparație cu alte sezoane de competiție, facem mențiunea că la patru dintre etapele centralizate pentru normă, femela lui Cosmin Olteanu a obținut sub un punct de penalizare. Per total, clasările sale sunt următoarele: loc 1/6.844 porumbei (292 km), loc 5/11.142 porumbei (365 km), loc 8/11.963 porumbei (365 km), loc 8/9.676 porumbei (373 km) și loc 23/10.253 porumbei (373 km). Însă, toate acestea sunt valabile doar când vorbim despre categoria Viteză Tineret, pentru că aceeași femelă a lui Cosmin Olteanu este campioana națională și a categoriilor Demifond Tineret și G-Tineret, iar la categoria General Tineret ocupă locul 3 național. Așadar, discutăm despre o triplă campioană națională. Locul 3 național Viteză Tineret este ocupat de femela RO-20-0020011, care a obținut 7,73 puncte de penalizare. Foarte interesant este că aceeași femelă ocupă și locul 2 național Demifond Tineret, ceea ce înseamnă că prahoveanul Cosmin Olteanu domină cele două categorii cu două femele de o calitate extrem de rară. „Ambele femele au concurat văduve, dar cu partenerul acasă. Vreau să vă spun că au fost etape când și-au văzut masculii înainte de îmbarcare și etape când nu s-au întâlnit, în ambele cazuri sosind la fel de bine. Și în privința antrenamentelor am procedat la fel, adică au fost etape când au fost duse la antrenamente și etape când nu au fost duse. Cert este că au venit la fel de bine. Am folosit, ca hrană, un amestec unguresc, iar ca suplimente am folosit și Tollyamin, dar și Belgasol. Campioana națională este reprodusă dintr-un mascul Rudy Van Reeth, iar mama sa este o femelă de la Jos Cools. Cealaltă femelă este reprodusă dintr-un mascul tot de Jos Cools, iar mama ei este celebra olimpică a crescătoriei noastre, femela 484”, a precizat Ciprian Mălescu, managerul crescătoriei lui Cosmin Olteanu.

Arădeanul Călin-Andrei Nițui, al doilea sezon competițional și primul trofeu național

Dacă pe celelalte două poziții ale podiumului național avem un crescător foarte experimentat, locul 2 național Viteză Tineret este ocupat de un columbofil aflat abia la al doilea sezon de concursuri. Acesta este Călin-Andrei Nițui, din Asociația Columbofilă Arad, care obține primul trofeu național din cariera sa cu femela RO-20-0071412. Printre cele mai bune etape ale femelei sale amintim locul 3 din 8.765 porumbei (190 km) și loc 2 din 1.378 porumbei (158 km). Coeficientul total pe care l-a obținut este de 7,57 puncte. Aceeași tânără zburătoare a lui Călin-Andrei Nițui „prinde” podiumul național și la categoria G-Tineret, unde ocupă locul 3 național. „În familia noastră, porumbeii sunt prezenți de peste 40 de ani. Chiar și acum, tatăl meu este cel care mă ajută cu îngrijirea lotului de zbor. Concurăm la toate categoriile, dar la maraton nu angajăm foarte mulți porumbei. Avem oarecum propria familia de porumbei, adică încă mai avem produși din porumbeii pe care i-am primit în urmă cu mulți ani de la crescători ca Gheorghe Bragea, Traian Bacoș sau Guiu Păvălaș. Totuși, femela aceasta este achiziționată de la Daniel Marta. Am cumpărat-o ca pui de la el, și pe ea, și pe sora ei și s-au dovedit două achiziții foarte bune, pentru că și sora ei de cuib ocupă locul 3 județean Viteză Tineret. Ca metodă de zbor, femela a concurat trei etape văduvă, o etapă pe ouă și o etapă pe pui mic. Nu am angajat-o decât șase etape tot sezonul. Pentru hrănire am folosit amestecul clasic de la Versele Laga și, desigur, am folosit și suplimente. Tratamente au primit alternativ, o săptămână împotriva tricomonozei, o săptămână împotriva problememlor respiratorii și o săptămână nu au primit nimic. Singurele antrenamente au fost cele în jurul crescătoriei, câte 40 de minute dimineața și seara”, a detaliat Călin-Andrei Nițui (foto dreapta, alături de tatăl său).
Așadar, acestea sunt cele mai importante detalii despre porumbeii și columbofilii care în sezonul 2021 și-au adjudecat trofeele naționale ale categoriei Viteză Tineret.