UNIUNEA NAȚIONALĂ A COLUMBOFILILOR DIN ROMÂNIA - MEMBRĂ FCI DIN 1969 UNIUNEA NAȚIONALĂ A COLUMBOFILILOR DIN ROMÂNIA - MEMBRĂ FCI DIN 1969 UNIUNEA NAȚIONALĂ A COLUMBOFILILOR DIN ROMÂNIA - MEMBRĂ FCI DIN 1969

Cristi Stan – volieră nouă, rezultate excepționale

Cristian Stan este un columbofil tânăr, care are însă o experiență bogată în practicarea acestui sport de care s-a îndrăgostit încă din copilărie. Originar din Dâmbovița, el a activat multă vreme în zona Găești, însă în urmă cu șapte ani, job-ul l-a purtat în județul Argeș, unde, între timp, s-a și mutat, astfel că de mai bine de doi ani este membru al Clubului „Bradul“. În ciuda mutării, care a presupus un „restart“ pentru cariera sa columbofilă, Cristi Stan, așa cum îl găsim în clasamente, a reușit să se facă remarcat într-o zonă cu foarte mulți crescători de top ai Provinciei Muntenia, în special la categoriile sale preferate, respectiv Fondul și Maratonul, obținând rezultate foarte bune inclusiv în cadrul campionatului Gold. Zboară la natural și spune că îi plac cel mai mult porumbeii care manifestă o atracție deosebită față de parteneri și față de cuib, zburători pe care îi numește „familiști“.
În interviul acordat echipei columba.ro puteți descoperi mai multe detalii despre crescătorul argeșean, despre liniile de porumbei pe care le deține în volieră, dar și despre provocările pe care le-a avut de înfruntat atunci când a trebuit să o ia de la capăt într-o altă locație.