Brașoveanul Damian Drăgoiu, este un columbofil ușor atipic. Cu o experiență columbofilă de doar patru ani, dar deja cu rezultate foarte bune (printre care participarea la Olimpiada columbofilă din 2016), Damian Drăgoiu este tipul de crescător care pune pe primul plan al experienței columbofile pasiunea și abia apoi „obligația” rezultatelor. Susținut puternic de Ionuț Strava și Gigi Panica, columbofili vechi, experimentați, prieteni și colaboratori ai lui Damian Drăgoiu, el reușește în fiecare an să aibă și rezultate apreciabile. Mai jos aveți o prezentare detaliată a crescătoriei sale, dar și a felului în care Damian Drăgoiu și cei doi colaboratori ai săi abordează concursurile.