În data de 24 septembrie, județul Dolj a organizat cea de-a doua etapă de fond din campionatul puilor, cursă cu lansare din localitatea Antonești. La acest concurs au participat 166 columbofili, din județele Dolj, Gorj și Mehedinți care au aliniat la start un număr de 1.682 pui. Din cele trei județe participante însă doar județele Dolj și Mehedinți au întrunit condițiile minime necesare pentru a întocmi clasamente județene.
Ca și la precedentele curse crescătorii doljeni au dominat clasamentul general, atât la rubrica Porumbei, cât și Crescători. De această dată, s-au remarcat porumbeii lui Cosmin Barbu, care au izbutit să îi aducă proprietarului locul 1 pe lansare în clasamentul general, dar și locul 1 Crescători pe concurs. Cea mai rapidă pasăre a acestui zbor a fost puiul cu seria 0143111-2023, care a sosit acasă în prima zi de la lansare la ora 15:18,28, parcurgând cei 522 kilometri cu o viteză medie de 1.310,86 metri/minut. Cel de-al doilea pui ajuns în voliera lui Cosmin Barbu a fost porumbelul cu seria 0143136-2023, care s-a clasat pe locul 7 pe concurs și, împreună cu primul sosit, a contribuit la câștigarea locului 1 Crescători. Pentru această importantă cursă crescătorul doljean a angajat un lot de 15 pui, reușind să claseze 7 dintre aceștia. „Activez ca membru columbofil din anul 2021, fiind înscris în cadrul Clubului Amarăștii De Jos, din județul Dolj. Deși angajez porumbeii la toate etapele din planul de zbor, categoria mea preferată este maratonul. Joc anual în jur de 30-35 de porumbei, atât la etapele cu maturii, cât și la zborurile cu puii. La acest concurs am angajat 15 porumbei, care au fost pregătiți la natural tot sezonul. Aceștia au început să își arate valoarea odată cu creșterea distanței, iar prin forma sportivă pe care o arătau înainte de îmbarcarea pentru acest zbor și prin calitățile pe care le dețin au reușit să facă diferența la această cursă. Principalul plus pe care îl dețin acești pui este penajul foarte mătăsos, apoi aripa este bine aerisită, talia lor este mijlocie și osatura bine încheiată. Porumbeii provin de la doi colegi de club, Petre Stoinea și Viorel Tudoran, iar selecția lor o fac participând cu ei la cele trei curse de fond pui“, a precizat Cosmin Barbu.
Pe locurile 2 și 3 pe concurs s-au clasat puii cu seriile 0148154-2023 și 0143649-2023, ce aparțin columbofililor doljeni Marin Milconu și Adrian Iordache, iar în clasamentul Crescători Cosmin Barbu a fost urmat de către Dalin Lupu, căruia i-a revenit locul 2, în timp ce locul 3 a fost ocupat de către Giani Mihăiță David.
În clasamentul județului Mehedinți câștigătorul locului 1 la categoria Porumbei a fost Ionuț Iliescu, grație sosirii de vârf a puiului său cu seria 0340741-2023, care a străbătut distanța de 603 kilometri cu o viteză medie de 1.124,74 metri/minut, sosind acasă în prima zi de concurs, la ora 17:36,16. „Sunt membru columbofil doar din anul 2019 și mă consider încă începător. Acest rezultat mă bucură foarte mult, fiind vorba și despre o etapă de fond unde puii sunt nevoiți să își pună atât capul la contribuție, cât și forța fizică. Cele mai îndrăgite categorii de zbor pentru mine sunt fondul și maratonul. Am început acest sezon cu un lot de 35 pui, iar la această etapă am angajat cinci porumbei, zburați la natural, care au în spate liniile păsărilor lui Jan Aarden“, a explicat Ionuț Iliescu. Pe locul 2 județean s-a clasat puiul cu seria 0315001-2023, al cărui proprietar este Mihai Vulpașin, iar pe locul 3 a sosit puiul cu seria 1-7687805-2023 al tandemului mehedințean Cătă & Mădă.
Gabriel Mihăescu a fost câștigătorul locului 1 județean al categoriei Crescători, etapă la care a angajat o echipă de patru pui, din care trei au și clasat. „Activitatea columbofilă am început-o în anul 2018, fiind relativ tânăr în acest sport. Sunt foarte mulțumit de rezultatul obținut la acest concurs, mai ales că fondul și maratonul sunt categoriile mele preferate. Acești pui fiind păsări ce provin din linii de maraton au reușit să se pună în valoare la zborurile mai lungi de demifond-fond. Am angajat la prima etapă cu puii din acest sezon un lot de 60 de porumbei, iar la această cursă am trimis doar patru păsări, clasând trei dintre ele. Metoda prin care au fost pregătiți și concurați a fost la natural. La originile acestor voiajori stau porumbeii de Stichelbaut și Nouwen Paesen“, a declarat Gabriel Mihăescu. Locul 2 județean Crescători a fost revendicat de către Cosmin Babalîc, iar locul 3 a fost câștigat de către tandemului Barbu Edy și Spătărelu Cătă.