În Provincia Oltenia, sezonul cu puii a ajuns la final, columbofilii din această zonă a țării reușind să susțină planul de zbor cu puii până la capăt. În data de 9 octombrie s-a desfășurat cea de-a treia etapă de fond pui Antonești 3, la care au participat 104 columbofili din județele Dolj, Mehedinți și Gorj și care au aruncat în bătălia finală cele mai bune 626 păsări. Dintre cele trei grupări participante, doar județul Dolj a întrunit însă cerințele pentru a putea întocmi clasament județean.
Concursul s-a dovedit a fi o cursă demnă de zborurile de maraton, primele păsări sosind cu viteze de aproximativ 1.000 metri/minut. Întâmplare sau nu, puiul care a reușit performanța de a obține locul 1 la acest concurs are seria 0143127-2023 și aparține lui Cosmin Barbu, columbofil care s-a impus și la cursa de fond pui Antonești 2. O performanță deosebită și foarte greu de obținut, mai ales în cadrul zborurilor cu micii voiajori. Puiul cu seria 0143127-2023 a străbătut cei 522 kilometri aerieni cu viteza medie de zbor de 1.028,62 metri/minut, călcând trapa în prima zi de concurs, la ora 16:32,50. „Am început zborurile cu un lot de 30 de pui. Fiind ultima etapă de concurs în cadrul sezonului competițional cu puii 2023 am angajat toți cursierii disponibili, adică 23 de pui. La final au ajuns acasă 22, reușind să clasez 11 dintre aceștia. Puiul cu care am reușit să obțin locul 1 pe lansare la acest zbor, Antonești 3, provine din aceiași linie de porumbei, având un bunic comun cu puiul care a ocupat locul 1 la etapa Antonești 2, zbor ce a avut loc în data de 24 septembrie. Aceste păsări provin de la bunul meu prieten și, totodată, coleg columbofil Petre Stoinea. Puii au fost concurați prin metoda natural și s-au descurcat foarte bine pe tot parcursul sezonului, având sosiri decente chiar și la unele etape de viteză, dar au excelat la concursurile de fond, unde, chiar dacă au avut parte de etape atât cu vânt din față cât și cu vânt din spate, au sosit excelent. Principala caracteristică fizică bună a lor este penajul foarte mătăsos și aripa bine aerisită, ei fiind cursieri de talie mijlocie, cu o osatură puternică și bine încheiată. Pe lângă toate astea, puii și-au păstrat foarte bine starea bună de sănătate de-a lungul concursurilor, urcând mereu în forma sportivă și reușind acolo unde conta cel mai mult pentru mine, adică să îmi aducă aceste superbe rezultate“, a conchis crescătorul doljean. Pe locurile 2 și 3 pe concurs au reușit să sosească puii cu seriile 0143619-2023 și 0143605-2023, ce aparțin lui Adrian Iordache, din județul Dolj.
Viorel Stănărîngă a fost fericitul câștigător al locului 1 Crescători în clasamentul general al etapei, cursă la care a angajat un lot de 25 pui, reușind să claseze șase pui. Cele două păsări care l-au ajutat să obțină acest frumos rezultat sunt puii cu seriile 0164844-2023 și 0164838-2023, ce s-au clasat pe locurile 4 și 5 pe lansare. „Sunt din localitatea Poiana Mare, județul Dolj, și practic columbofilia din anul 2020, fiind încă novice în sportul columbofil. Nu am o categorie preferată de zbor, dar, pe viitor, aș merge pe categoria General. Am început acest sezon de pui cu 69 de păsări, iar la concursul Antonești 3 am angajat 25 de cursieri care aveau toți câte două clasări la etapele de fond pui și care au plecat la cea de-a treia cursă de distanță cu șanse reale de a întocmi baremul pentru norma Fond Pui. Dintre cei 25 angajați, 20 au reușit să termine cu bine și acest ultim concurs foarte solicitant. Ca linii de porumbei, puii mei provin în proporție de 80% de la bunul meu prieten Ionuț Iovan. Cei doi de la echipă chiar au la bază păsări 100% create de-a lungul timpului de către Ionuț Iovan. Am concurat tot acest sezon la natural, iar păsările mele s-au pretat cel mai bine la cursele de fond. Porumbeii de la echipă sunt porumbei de talie medie, cu brațe foarte puternice și musculatură elastică și pe seama acestor calități i-am ales să facă parte din echipa mea. Câștigarea locului 1 Crescători pe lansare a fost o surpriză foarte mare pentru mine deoarece între mine și primii columbofili din județ la acest concurs a fost o distanță de peste 75 de kilometri aerieni, iar emoțiile pe care le-am trăit la sosirea porumbeilor de la această etapă au fost amplificate și din cauza faptului că, în momentul îmbarcării pentru acest concurs și în ziua sosirii lor, eu nu am fost acasă să îi pot primi. În final mă declar foarte mulțumit, deoarece este primul sezon cu puii la care particip și deja am realizat mai multe norme Fond Pui și Viteză Pui, rezultate care mă motivează să îmi dau și mai mult interesul pe viitor“, a declarat Viorel Stănărîngă. Locul 2 Crescători a revenit tandemului Danciu + Tudoran, în timp ce pe locul 3 Crescători a urcat Ionel Trăistaru.