În sezonul 2024, așa cum o confirmă și Catalogul Național, un singur tânăr zburător a reușit performanța de a încheia norma categoriei As Național Tineret la nivel național. Asta denotă că această categorie este una foarte specială, unde doar cursieri cu adevărat speciali reușesc să se impună.
As Național Tineret
Singurul porumbel care a reușit această performanță în acest sezon a fost femela cu seria 0528777-2023, care aparține Familiei Bucevschi, din județul Timiș, zburător care a încheiat norma cu un coeficient de 698,98 de puncte de penalizare și 5.632 de kilometri clasați. „Am început sezonul 2024 cu 56 de porumbei la lotul de zbor, din care 20 au fost maturi și 36 au fost yearlingi, aceștia fiind jucați la văduvie. Aceștia au fost angajați la toate etapele, fără a face diferențe până la cea de-a doua cursă de Fond. Nu am fost interesat de această categorie în trecut, având în vedere că este nevoie de trei etape de Maraton și un Extrem pentru a încheia categoria, iar eu abia începusem să abordez concursurile de Maraton. Însă, în ședința filialei columbofile din care fac parte, mai mulți colegi au insistat pentru constituirea unui plan de zbor pentru a aborda și această categorie, lucru care m-a ambiționat pentru a încerca să joc și eu această categorie, iar discuțiile cu mentorul meu Lucian Mermezan, au fost favorabile abordării acestei categorii aproape imposibil de realizat.
Vorbind despre dificultatea acestei categorii am realizat că este aproape imposibil, în special pentru mine, în județul Timiș. Însă mi-am propus ca după Fondul cu numărul doi să trag linie și, indiferent de câți porumbeii sau ce porumbei au toate etapele clasate, ei vor fi trimiși la Maraton, pentru încercarea de a face norma la As Național. Dintre cei 56 de porumbeii cu care am început sezonul, doar o femela yearlingă a realizat clasarea tuturor celorlalte etape din planul de zbor. Aceasta spune multe despre dificultatea realizării acestei norme. Femela, botezată «Unica 777», care ulterior a clasat și cele trei Maratoane, dar și cursa de Extrem, devenind campioană națională, provine din crescătoria lui Lucian Mermezan, care mi-a oferit opt pui din lotul de zbor când porumbeii lui au fost trimiși la primul Extrem. Aceștia au fost introduși la matcă în crescătoria mea pentru a fi crescuți. Ca si origini, «Unica 777» este o strănepoată din celebrul porumbel «Luxemburghezul», din crescătoria lui Ștefan Buțucanu. Un fiu din «Luxemburghezul» a fost reprodus în crescătoria lui Lucian Mermezan, fiind oferit cadou de Daniel Cobzaru“, a declarat Emanuel Bucevschi.
El a precizat că tânăra campioană a dat dovadă de un caracter special, care, împreună cu bagajul genetic de excepție, a ajutat-o să încheie una dintre cele mai dificile norme din campionatul columbofil. „Femela a fost concurată prin metoda văduviei, a fost împerecheată în primăvară și a crescut un pui, iar cu două săptămâni înainte de primul concurs din planul de zbor a fost văduvită, hrănind puiul prin rotație cu masculul până acesta a fost înțărcat. Nu am folosit metode speciale pentru a o motiva. Masculul ei l-am pierdut la al treilea Fond, exact când ea a fost angajată la primul Maraton și, deși am avut și alți masculii în crescătorie, nu s-a mai împerecheat decât după finalizarea tuturor concursurilor. Nu pot să pun realizarea performanței decât pe ambiția femelei și pe calitățile fizice extraordinare pe care le posedă.
Pot spune că este un sportiv complet, un adevărat campion, care poate fi ușor apreciat atunci când este analizat la mână. A clasat fiecare etapă la care a fost trimisă. Are 11 etape clasate din 11 angajări, la toate categoriile de distanță. Are și o agilitate deosebită în crescătorie, iar în afara ei se comportă ca un adevărat campion și nu încearcă să termine antrenamentul mai devreme sau să încerce alte lucruri specifice femelelor văduve. În realizarea acestei performanțe m-a motivat foarte mult planul de zbor. Din punctul meu de vedere, aceasta este cea mai grea categorie de obținut din campionatul nostru, având în vedere că doar un singur yearling a reușit să realizeze norma, de aceea, pentru mine, aceasta reprezintă și oferă o valoare speciala acestui porumbel unic. Anul acesta a fost poate cel mai lung sezon columbofil, iar ca să poți să îți păstrezi porumbeii angrenați în etape, de la prima la ultima cursă, este ceva ce se auzea doar în poveștile columbofile ale unor crescători. Faptul că aceasta a devenit realitate pentru mine mă motivează și ambiționează să caut în continuare acești porumbei fenomenali“, a adăugat crescătorul bănățean.
As Național Maturi
Nici în clasamentul porumbeilor maturi situația nu a fost prea diferită, șase cursieri destoinici reușind să apară în Catalogul Național în dreptul rubrici As Național Maturi, toți dintre ei fiind masculi. Cel mai bun s-a dovedit porumbelul Fraților Lazăr, din județul Suceava, cursierul cu seria 0976102-2022, care a câștigat titlul de campion național al categoriei cu 480,06 de puncte de penalizare și 5.614 de kilometri clasați. „După un sezon bun pentru noi în anul 2023, unde am obținut locul 1 județean din patru maratoane la tineret, locul 3 județean As Maraton Tineret și locurile 4, 6 și 9 județene Maraton Pui, am abordat cu mare încredere și ambiție sezonul 2024. Ținând cont că zburăm puii inclusiv la etape de Fond și Maraton chiar din primul an în care ne-am înscris în cadrul asociației noastre columbofile, este de la sine înțeles că în anul următor, atât maturii, cât și yearlingii sunt concurați la aceleași etape, împărțirea lor pe anumite categorii făcându-se nu după vârstă, ci după abilitățile pe care le au și după cum analizăm noi la momentul respectiv șansele lor de a face față anumitor zboruri. Primele șase etape din planul de zbor le concurează toată echipa, cu unele excepții. Categoria As Național este o categorie grea, unde porumbelul trebuie să fie foarte constant în sosiri și să rămână în formă bună tot sezonul, mai ales că, pentru noi, această normă se încheie cu patru maratoane, din care ultima etapă este Birzai Național.
Am abordat această categorie și din motivul că, față de alți ani, am încercat o altă abordare privind pregătirea porumbeilor și am vrut ca, la sfârșitul sezonului, să fim convinși că am stors și ultimul strop de energie din ei, dar oferindu-le, în același timp, toată atenția cuvenită, asigurându-ne că nu le lipsește nimic și că sunt în cea mai bună condiție pentru următoarea etapă. Campionul nostru are la bază porumbei de Hagens și Devos, dar la nivel de străbunici, restul generațiilor fiind porumbei zburați de către noi. Bunicul din partea tatălui este locul 3 județean As Fond Tineret, tatăl său are zburate trei etape de Fond ca și pui, din care a clasat două, la cel de-al doilea sosind noaptea, la ora 21:39, de la 577 de kilometri, în acea seară sosind doar 36 pui, din cei 3.308 angajați, tot el fiind și tatăl locului 30 județean Fond Pui de anul acesta. Campionul a moștenit de la tatăl său ambiția și capacitatea de luptă, demonstrând acest lucru la Birzai, când a sosit în prima zi, la ora 21:32, având de parcurs 969 de kilometri, chiar dacă era noapte afară. El nu s-a oprit până nu a ajuns acasă, terminând anul competițional ca un adevărat campion, chiar dacă era a zecea cursă pe care o clasa în acest sezon, zburând în total 5.614 de kilometri. Pe lângă faptul că este campion național al categorie As Național este și locul 2 județean As Maraton Maturi, iar anul trecut, la tineret, a fost locul 24 As Maraton Extrem. Este un porumbel calm, inteligent, cu o vitalitate foarte bună. Nu am avut emoții privind faptul că trebuie să claseze etapele desemnate. Îl îmbarcam cu certitudinea că va clasa, singura emoție era cu privire la locul pe care îl va obține în clasament. Cam așa s-a desfășurat tot sezonul, cu el și fratele său, realizând doar la final de an cât de ușor ar fi fost să rateze un concurs și tot efortul să fi fost în zadar. Pentru a reuși la această categorie trebuie să existe un echilibru între antrenament și odihnă, mâncare ușoară și bogată în proteine și grăsimi, care trebuie administrată exact în momentele cheie. Al doilea factor ca importanță este că trebuie să ne cunoaștem foarte bine voiajorii pentru a înțelege necesitățile de moment ale acestora. Acest titlu de campion național reprezintă pentru noi un început pentru ceea ce ne dorim să realizăm în acest minunat și spectaculos sport. Felicităm pe această cale toți columbofilii care an de an țin să ne demonstreze că recordurile sunt făcute pentru a fi depășite“, a declarat Marcel Lazăr.
Crescătorii care alcătuiesc tandemul nemțean Feștilă Ioan & Cătălin sunt noii vicecampioni naționali ai categoriei As Național Maturi 2024, grație masculului cu seria 2018726-2020, care a obținut un total de 623,94 de puncte de penalizare și 5.565 de kilometri clasați. Podiumul național a fost completat, cu 624,89 de puncte și 5.392 de kilometri clasați, de către porumbelul Fraților Cruți, din județul Suceava, masculul cu seria 0953230-2021.
As Național Crescători
În clasamentul crescătorilor, titlul de campion național Crescători As Național 2024 i-a revenit lui Ciprian Prelipcean, din județul Suceava, cu un total de 172,96 puncte de penalizare. Pe locul secund, devenind vicecampion național, s-a clasat Eugen Stoica, din județul Arad, cu 214,99 puncte, iar pe locul 3 național a urcat echipa suceveană Gagea Ionuț și Ionela, din același județ Suceava.