UNIUNEA NAȚIONALĂ A COLUMBOFILILOR DIN ROMÂNIA - MEMBRĂ FCI DIN 1969 UNIUNEA NAȚIONALĂ A COLUMBOFILILOR DIN ROMÂNIA - MEMBRĂ FCI DIN 1969 UNIUNEA NAȚIONALĂ A COLUMBOFILILOR DIN ROMÂNIA - MEMBRĂ FCI DIN 1969

Etapele de o zi, dragostea dintâi a campionului arădean Gabriel Faur

Crescător tânăr, aflat la început de carieră, Gabriel Faur este, cu siguranță, unul dintre columbofilii care vor avea un cuvânt greu de spus în probele de Viteză-Demifond în următorii anii în județul Arad și Provincia de Vest. A debutat în anul 2018, atunci când s-a alăturat Clubului Ineu, iar un sezon mai târziu, în 2019, a pus în vitrină primele trofee obținute la nivel județean la categoriile Viteză și As Viteză, precum și Demifond, acestea fiind, de fapt, și categoriile sale preferate. În sezonul 2022 a venit și primul trofeu național, Gabriel Faur
urcând pe treapta a treia a podiumului la As Tineret, având, de asemenea, numeroși zburători în top 10 național la mai multe categorii. Îi plac porumbeii de talie medie spre mare, cu antebraț puternic, pană aerisită și o musculatură pe măsură. Deține la matcă 20 de perechi pe zburători, 70% dintre aceștia provenind de la cunoscutul crescător Daniel Marta. Anual, pornește sezonul cu aproximativ 100-120 de pui, care sunt concurați la toate etapele din planul de zbor. Apoi, urmează o selecție la mână, iar porumbeii care nu îndeplinesc criteriile sale sunt eliminați. Ca și metodă de zbor practică văduvia, păsările fiind separate cu două săptămâni înainte de prima etapă. Între concursuri pune un accent deosebit pe antrenamentele porumbeilor, considerând că aceștia nu pot face performanță dacă sunt zburați doar în jurul crescătoriei.
În interviul acordat echipei racingpigeons.ro puteți afla ce linii de porumbei are în volieră crescătorul arădean și care sunt păsările care i-au adus cea mai mare satisfacție până acum.