În clasamentele naționale din anul 2022, la rubricile destinate categoriilor Crescători Pui, întâlnim o situație specială, trei columbofili cu notorietate punând practic monopol pe trofeele naționale ale categoriilor Crescători Pui, Crescători Pui Palmares 2 Ani și Crescători Pui Palmares 3 Ani. Acești sunt Liviu Plăvițu, Gabi Țipeanu și Marius Lepădatu, columbofili pe care îi regăsim, în fix aceeași ordine, pe toate aceste podiumuri naționale.
Așadar, locul 1 național al categoriei Crescători Pui Palmares 3 Ani este ocupat, ca și în cazul categoriilor Crescători Pui și Crescători Pui Palmares 2 Ani, de același Liviu Plăvițu, din județul Mehedinți. El a câștigat detașat această categorie, cu un total de 163,19 puncte de penalizare. Din echipele lui de pui în aceste sezoane au făcut parte tineri porumbei precum puiul cu seria 2009961-2021, care, la final, s-a clasat pe locul 2 național la categoria As Speed și locul 4 național Demifond Pui; puiul 2009967-2021 – care a câștigat locul 2 provincial categoria Viteză Pui; 2009911-2021 – locul 3 provincial al categoriei Viteză Pui; 0799982-2022 – locul 4 național Viteză Pui; 301322-2022 – 4 național As Viteză Pui; 0799958-2022 – locul 8 național Viteză Pui; 301323-2022 – locul 17 național As Viteză Pui; 301344-2022 – locul 16 național Viteză Pui; sau 301320-2022 – care a realizat opt clasări din zece angajări. În lupta pentru titlul de campion național al palmaresului pe 3 ani, acestor excelenți tineri zburători li s-a alăturat și puiul mascul cu seria 809090-2020, supranumit „Locomotivă“, porumbel reprodus de Vlad Ognean, fiind porumbel cu sânge pur de viteză. Această pasăre a ajuns în acel an în top 12 național la patru categorii diferite de zbor cu puii și anume: Viteză, Demifond, General și As Speed.
Vicecampionul național al categoriei Crescători Pui Palmares 3 Ani, precum și al categoriilor Crescători Pui și Crescători Pui Palmares 2 Ani, este Gabi Țipeanu, columbofil ce activează în gruparea din București, care a încheiat cu un coeficient de 405,96 puncte de penalizare. Anual, el reproduce între 35 și 50 de pui pentru zborul cu puii, numeric care rareori ajunge și la linia de start a sezonului din pricina zonei în care locuiește, pe care o consideră a nu fi propice pentru tinerii porumbei. Majoritatea puilor care au contribuit la obținerea acestor trofee naționale provin din aceiași familie de porumbei, păsări ce au la bază masculul său bun reproducător cu numele «Best Brabant», aproape toți acești pui fiind fii sau nepoții lui. Cele mai constante și mai rapide păsări ale sale, care l-au propulsat pe podiumul național, au fost puii cu seriile 551122-2021 și 551151-2021, fii direcți «Best Brabant», puiul femelă 2011678-2021, reprodusă dintr-un mascul consangvin «Kaasboer», și o femelă de Gaby Vandenabeele. Această porumbiță, în sezonul următor, respectiv 2022, a realizat norma la categoria Viteză Tineret, clasându-se pe locul 4 județean. Un alt pui bun zburător, fiu direct din «Best Brabant», a fost masculul seria 262249-2020, el ocupând locul 2 județean categoria As Viteză Pui. Nici nepoții lui «Best Brabant», puii cu seriile 262223-2022, 262220-2022, 262219-2022 și 262203-2022, nu au fost mai prejos în concursuri, reușind să câștige locuri fruntașe în clasamentele județene ale zborurilor cu puii, precum: locul 1 județean Viteză Pui, locul 1 județean As Viteză Pui, locul 2 județean Viteză Pui, propulsându-și proprietarul în topul celor mai buni „crescători pui“ din țară.
Pe treapta a treia a podiumului național a categoriei Crescători Pui Palmares 3 Ani, la fel ca și în cazul categoriilor Crescători Pui și Crescători Pui Palmares 2 Ani, s-a poziționat un pasionat columbofil brașovean, în persoana lui Marius Lepădatu, care a încheiat norma cu 595,74 puncte de penalizare acumulate. Porumbeii care au făcut parte din echipa sa de pui din sezonul 2020, echipă care i-a și deschis acest traseu fantastic în obținerea acestor trofee, au fost puii cu seriile: 41258-2020 – al cărui tată este dublu nepot „Harry”, iar mama sa soră bună cu „Esmee”; puiul 41218-2020 – tatăl său fiind un porumbel de Leo Hermanns, acesta fiind și tată la un porumbel olimpic în anul 2022, iar mama Stefan Lambrecht, consangvină pe celebra „Lincia”; puiul 41390-2020 – care are ca tată un fiu direct „Den Ad”, iar mama lui a ocupat locul 3 As Golden Pigeon 2018 (Dieter Siebert); și puiul 41242-2020 – care a fost reprodus dintr-un mascul concurat în Germania, care are la bază linii Vandenabeele, iar ca mamă are o porumbiță originală Lindelauf. În crescătoria campionului brașovean, în sezoanele 2021-2022, puii care au ridicat valoarea volierei, ducând-o în topurile naționale, au în spate păsări cu origini Leo Heremanns, Gunter Prange, Wim Moens, Chris Debacker, Benny Steveninck, Guido Dienstbach, Schroeven Hermanns, Stickers Donkers, Dirk van Dick, Gerard en Piet Lindelauf, Veenstra, Bart Geerinckx, Arie Bustraan, Eijerkamp ori Jan Hooymans. În sezonul 2021, echipa lui de succes a fost formată din două perechi de frați, puii cu seriile 044101-2021 și 044102-2021, precum și frații 044153-2021 și 044154-2021. Aceștia au mai fost sprijiniți și de către puii cu seriile 044171-2021, 044117-2021 și 044158-2021. În sezonul 2022, din nou cei mai buni pui din crescătorie s-au dovedit a fi tot două perechi de frați de cuib, respectiv 670159-2022 și 670160-2022, dar și 670309-2022 și 670310-2022. Alături de ei, în echipă au mai luptat și alți tineri cursieri de succes, precum puii cu seriile 670090-2022 și 670048-2022.