UNIUNEA NAȚIONALĂ A COLUMBOFILILOR DIN ROMÂNIA - MEMBRĂ FCI DIN 1969 UNIUNEA NAȚIONALĂ A COLUMBOFILILOR DIN ROMÂNIA - MEMBRĂ FCI DIN 1969 UNIUNEA NAȚIONALĂ A COLUMBOFILILOR DIN ROMÂNIA - MEMBRĂ FCI DIN 1969

Madona Național, record absolut!

Anunțat și promovat intens în ultimele zile, maratonul național Madona 2019 a depășit orice așteptări. Deși se estima că va participa un număr semnificativ de porumbei și crescători, cifrele comunicate la finalizarea procesului de îmbarcare sunt absolut uluitoare. Încheiată în urmă cu doar câteva minute, îmbarcarea pentru etapa de maraton Madona Național a fost prilejul de a contoriza cel mai mare număr de porumbei și de crescători care au participat vreodată la o etapă de maraton organizată în România: 19.091 porumbei și 1018 crescători. Acestea sunt cifre care nu fac altceva decât să dezvăluie amploarea fenomenului columbofil de la noi din țară. Dacă, cu mulți ani în urmă, era foarte greu de imaginat că nivelul columbofil din România se va ridica la astfel de standarde, iată că acum, grație unor eforturi considerabile la nivel managerial, România devine cu adevărat o forță și ține neapărat să demonstreze acest lucru.

Astfel, în această seară am fost cu toții martorii unui pas uriaș făcut de columbofilia din țara noastră, care trebuie urmat și de alții la fel de importanți. Madona Național din acest an este încă o dovadă că etapele naționale promovate și susținute de Federația Națională a Crescătorilor de Porumbei din România sunt acele concursuri care reflectă cel mai bine competiția internă și pun cel mai bine în valoare porumbeii și crescătorii români.

Vom reveni cu detalii!