UNIUNEA NAȚIONALĂ A COLUMBOFILILOR DIN ROMÂNIA - MEMBRĂ FCI DIN 1969 UNIUNEA NAȚIONALĂ A COLUMBOFILILOR DIN ROMÂNIA - MEMBRĂ FCI DIN 1969 UNIUNEA NAȚIONALĂ A COLUMBOFILILOR DIN ROMÂNIA - MEMBRĂ FCI DIN 1969

Maki Istvan Jozsef – debut cu dreptul în sportul columbofil

Membru al Filialei Mureș, Maki Istvan Jozsef a debutat în sportul columbofil în 2018, acesta fiind primul an în care a participat la cursele cu porumbeii. Debutul său a fost unul extrem de promițător, reușind să câștige locul 1 la celebra cursă de maraton Berlin Național pe centrul Cluj. Au urmat apoi numeroase clasări pe podiumurile județene, iar în 2022 a fost obținut și primul trofeu la nivel provincial la categoria As Maraton Maturi. Este interesat în special de etapele de fond și maraton, acolo unde preferă porumbeii de talie medie spre mică. De la început și până în prezent păsările sale au zburat la natural, dar se gândește serios să încerce și metoda văduviei, mai ales că, recent, a pus la pământ vechea crescătorie, iar cea nouă are mai multe compartimente, special pentru a ține porumbeii separați pe sexe. Consideră că antrenamentele sunt foarte importante, de aceea, pe lângă sesiunile pe care le face individual participă obligatoriu la toate antrenamentele organizate de clubul din care face parte.
În interviul acordat echipei racingpigeons.ro puteți afla mai multe detalii despre crescătoria sa, felul în care își pregătește zburătorii pentru etape, dar și liniile de porumbei pe care le deține.