NORME METODOLOGICE DE APLICARE A RNC al
UNCR COLUMBA
CAPITOLUL I
NOTIUNI LEGATE DE COLUMBOFILI SI CONCURSURI
Columbofilii
Art.1 Competițiile cu porumbei sunt practicate de către columbofili,
proprietari de porumbei voiajori, și presupune angajarea porumbeilor la
concursuri pe diferite distanțe. Aceștia posedă în mod obligatoriu: porumbei
călători, crescătorie, ceas constatator electronic dintre mărcile agreate de
UNCR “COLUMBA”și legitimație tip card.
Art.2 Pentru a putea participa la concursuri, columbofilii se înscriu în
cluburi din cadrul filialele columbofile. Membrii columbofili pot opta să se
înscrie într-o altă filială columbofilă decât cea pe raza căreia au
crescătoria, cu condiția ca filiala primitoare să fie de acord.
La nivelul municipal, orășenesc și comunal, membri columbofili se înscriu în
Cluburi columbofile (denumite în continuare Cluburi), care activează ca
sucursale ale filialelor columbofile UNCR “COLUMBA”, unde achită toate
taxele aferente.
Ulterior, membri columbofili sunt activați în Programul Național de Clasamente,
unde li se introduc datele personale, conform cererii de adeziune, și
titulatura sub care vor concura în Campionatul Național Columbofil.
Membri columbofili din cadrul filialei județului Ilfov și cei din filiala
municipală Bucuresti vor concura împreună în Campionatul Național Columbofil la
categoriile Maraton Extrem, Maraton, Fond și Demifond, pe un singur plan de
concursuri întocmit și validat de comun acord, prin votul delegaților desemnați
de cluburile columbofile din cadrul acestor filiale. La categoria Viteza, în
masura în care își exprimă voința, pot participa la concursuri comune sau pot
fi organizate planuri de concurs separate (un plan de concurs aferent filialei
Ilfov și unul sau mai multe planuri de concurs aferente filialei municipiului
Bucuresti). Membri columbofili cu domiciliul sau crescătoriile situate pe raza
județului Ilfov și a municipiului Bucuresti se inscriu intr-una dintre aceste
filiale columbofile, în funcție de opțiunea proprie, fără vreo îngrădire în
acest sens.
Art.3 Clasamentele pentru etapele de viteză și
demifond se realizează pe club. Astfel, fiecare columbofil va avea clasament pe
clubul pe care îmbarcă, atâta timp cât clubul are întrunite condițiile de
clasament (20 de crescători, 20 de ceasuri și 250 de porumbei).
Dacă, din varii motive,
nu se mai respectă condițiile regulamentare pentru îmbarcarea la clubul
respectiv, membri vor putea îmbarca la alt club de pe teritoriul județului, acolo
unde stabilește comitetul director al Filialei, dar nu vor mai avea clasament
pe club și vor beneficia doar de clasamentul de zonă și clasamentul general.
Art.4 Filialele columbofile înființează și
desființează cluburi columbofile pe teritoriul României, cu excepția deciziilor
luate în ședințele Consiliului Director.
O
filială nu își poate constitui un club pe teritoriul altui județ decât în
situații excepționale, legate de direcția diferită de zbor sau de relief, cu
acordul filialei columbofile care își are sediul în acel județ și a Consiliului
Director al Uniunii, urmând ca această hotărâre să fie validată în următoarea
Conferință Națională.
Pentru înființarea unui club columbofil, pe lângă procedurile statutare din
filiala, este nevoie și de aprobarea înființării dată de către Consiliul
Director al UNCR “COLUMBA”și validarea acestor hotărâri de către Conferința
Națională Columbofilă. Filialele columbofile care înființează cluburi noi vor
trimite o solicitare în acest sens pe adresa UNCR “COLUMBA”, cu minim 15 zile
înainte de sedința acesteia. În prealabil, Consiliul Director al filialei columbofile
va aviza aceste cereri, în ședință desfășurată cu prezența fizică a membrilor
sau on-line. Conducerea clubului este asigurată de un comitet compus din trei
până la cinci membri, aleși de membri clubului: președinte, responsabil tehnic,
vicepreședinte cu atribuții financiare și membri.
Două
cluburi din cadrul aceleași filiale nu pot avea sediul în aceeași locație, cu
aceleași coordonate, indiferent de numărul de membri din care sunt constituite.
În cadrul Filialelor, respectiv a Cluburilor, care dețin
exclusiv sisteme de cronometrare cu transmitere live și desigilare de acasă, se
va genera un clasament provizoriu finalizat. În momentul în care sunt sosiți
peste 20% dintre porumbei, finalizarea temporară se va face de către PNC și,
totodată, se va transmite în centralizări atât clasamentul porumbeilor, cât și
clasamentul crescătorilor, generând un Campionat Județean Provizoriu (acolo
unde toata Filiala are exclusiv sisteme de cronometrare cu transmitere live și
desigilare de acasă) sau Campionat pe Club (acolo unde tot clubul are exclusiv
sisteme de cronometrare cu transmitere live și desigilare de acasă) la toate
categoriile unde se realizează norma, conform RNC in vigoare. Respectivul
Campionat Județean este Provizoriu până la finalizarea procedurilor de
omologarea de către Responsabilul de Zona acreditat.
În cadrul Filialelor, respectiv a Cluburilor, care
dețin exclusiv sisteme de cronometrare cu transmitere live și desigilare de
acasă, nu va mai fi necesara stikerirea porumbeiilor. Porumbeii care intră în
media punctajelor în Top 3 va fi filmata live îmbarcarea acestora, lipsa
filmări ducând la anularea porumbelului din concurs.
Art.5 Columbofilii au obligația să achite cotizațiile pentru a dobândi
calitatea de membri cu drepturi depline, indiferent dacă vor concura individual
sau în tandem.
Un membru columbofil se poate înscrie în orice club columbofil al unei
filiale columbofile, indiferent de locația crescătoriei sale, cu mențiunea că,
la constituirea unui nou club în cadrul unei Filiale, acesta să nu poate fi
format din membri ce aparțin altor filiale vecine. Un club nou nu se poate
înființa cu un procent mai mare de 20% din membri aparținători ai altui club al
filialei.
Filialele columbofile au obligația să primească ca și membri toți columbofilii
care au crescătoria pe raza județului, respectiv pe raza municipiului
București, unde își desfășoară activitatea filiala, cu excepția celor care au
suferit sancțiuni disciplinare de excludere (pe perioada excluderii). Filialele
columbofile care aproba dobândirea calității de membru pentru persoane care au
suferit asemenea sancțiuni vor fi sancționate cu dezafilierea.
Art.6 O comisie stabilită de Consiliul Director al filialei va determina
(măsura) coordonatele GPS ale crescătoriei, care vor fi introduse în Programul
Național de Clasamente (denumit în continuare PNC), alături de datele de
identificare ale columbofilului și de titulatura de concurs (care apare în
clasamente), care poate fi aleasă de columbofil, precum și acordul GDPR, semnat
de fiecare membru columbofil.
În programul de clasamente, fiecare columbofil (tandem) are atribuit un cod
unic, iar porumbeii, cu care concurează și care se introduc în Programul
Național de Clasamente în fiecare an, sunt legați direct de acest cod.
Schimbarea codului conduce la pierderea palmaresului la crescător, iar în
vederea menținerii palmaresului pentru porumbel se va formula o cerere către
CNC, în vederea recalculării.
CAPITOLUL II CONCURSURILE COLUMBOFILE ȘI
ORGANIZAREA ACESTORA DE CĂTRE FILIALELE UFCR
Art.7 Organizarea concursurilor cu porumbeii
voiajori, din punct de vedere tehnic, reprezintă respectarea întocmai a
procedurilor, începând de la îmbarcarea porumbeilor și până la omologarea
concursului de către CNC. Se organizează următoarele tipuri de concursuri:
Viteză, Demifond, Fond, Maraton și Extrem. Aceste proceduri sunt prevăzute în
prezentul RNC și se aplică în mod imperativ. Concursurile se desfășoară
începând cu datele mentionate în partea I a RNC pentru perioada 2023-2025 și
până în datele din luna august, mentionate pentru fiecare an din această
perioadă, pentru porumbeii maturi și porumbei de un an (yearling), respectiv
din primul weekend al lunii iulie până în primul weekend al lunii octombrie
pentru concursurile cu puii. Puii pot fi concurați în aceleași concursuri cu
maturii și tinerii, fiind clasificați exclusiv cu porumbeii tineri (yearlingi).
Porumbeii participanți la concursuri vor fi introduși în lista de start
electronic din PNC. Porumbeii maturi se introduc până la data stabilită de Comitetul
Filialei, nu mai târziu de începerea campionatului, după care accesul se va
bloca. Puii pot fi cuplați în momentul în care se dorește angajarea lor în
concurs. În cazul cuplărilor de urgență, fișa va fi introdusă în dosarul
virtual al respectivului crescător.
Cuplarea senzorilor se face obligatoriu pe Cluburi, de către personae desemnate
de conducerea cluburilor. Crescătorii care nu respectă această decizie nu vor
putea concura în Campionatul Național Columbofil.
Art.8 Concursurile se organizează de către filialele columbofile ale UNCR
“COLUMBA”, care, premergător datei stabilite de CNC, vor introduce în Programul
Național de Clasamente (PNC) planul de concursuri pentru sezonul 2023-2025 și
protocoalele încheiate între filialele columbofile sau încheiate între grupări
zonale sau între provincii. În prealabil, acesta va fi validat de Adunarea
Generală a filialei. Planul de concursuri poate conține:
– 8 (opt) etape din categoria VITEZA
– 7 (șapte) etape din categoria DEMIFOND
– 5 (cinci) etape din categoria FOND
– 3 (trei) etape din categoria MARATON
– 3 (trei) etape din categoria EXTREM.
Comitetul Director al Asociației are obligația de a soluționa problemele
apărute cu privire la planul de concursuri și desfășurarea acestora.
Nu pot fi organizate concursuri cu participare sub minimul general de membri
sau porumbei stabilit pentru fiecare tip de concurs, chiar dacă acest concurs
este ultimul din planul de concursuri.
Organizarea concursurilor de Fond, Maraton și Extrem se va acorda filialelor pe
baza unui dosar de organizare, care va trebui să îndeplinească anumite
criterii. Fiecare filială organizatoare va trebui să aibă constituit un Comitet
de Organizare la etapele care sunt în sarcina sa.
Filialele organizatoare de concursuri vor gestiona nu doar
din punct de vedere tehnic, ci și din punct de vedere financiar întreaga
organizare a etapelor, organizatorului revenindu-i întreaga raspundere
tehnico-sportivă și financiară pentru buna desfășurare a etapelor.
Pentru categoria Viteză, o filială columbofila poate
organiza mai multe planuri de zbor la cererea reprezentanților cluburilor
columbofile, cu aprobarea Adunarii Generale a acesteia, cu mențiunea că acestea
nu se vor uni niciodată pe parcursul sezonului.
Planurile de zbor vor conține un
număr de maxim opt (8) etape din această categorie.
Un membru columbofil nu poate
participa în aceiași dată (același weekend) la două sau mai multe etape de
concurs la categoria Viteză. Organizarea etapelor de viteză prevăzute în
planurile de concurs se efectuează de către un club columbofil desemnat de
Consiliul Director al Filialei Columbofile. Comitetul de conducere al clubului
organizator va fi responsabil de organizarea etapelor de viteză din planul de
concurs.
Filialele columbofile nu pot organiza etape din categoria
viteză, cu distanțe superioare limitei de 420 km. Aceasta limită superioară
este aplicabilă la nivel FCI. ( 400 Km, la care se poate adăuga toleranța de
+/- 5%)
Planul de concursuri se respectă, cu mențiunea că
organizatorii pot alege inversarea etapelor de viteză și demifond. În caz de
forță majoră, cu respectarea condițiilor conforme legislației în vigoare (Forţa
majoră este orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și
inevitabil, conform articolului 1351 din Noul Cod Civil), coroborat cu
anunțarea și aprobarea obținută din partea responsabilului de zonă, o etapă
poate fi lansată din altă localitate decât cea menționata în planul de
concursuri.
La concursurile de viteză, in cazul în care
un crescător îmbarcă între 1-3 porumbei și, pe site, acesta a anunțat un număr
mai mare de 3 porumbei, fără a încărca în PNC o filmare Live pe Facebook cu
îmbarcarea acestora, i se va anula etapa crescătorului respectiv, dacă acesta
nu anunță tehnicul de club sa i se facă filmare. Sancțiunea se aplică și
tehnicului de club în cazul în care acesta nu face filmare live la crescători
care îmbarca un număr de maxim 3 porumbei, iar la respectivul centru îmbarcă un
număr cuprins între 15-20 crescători.
La categoriile Demifond
și Fond, într-o filială, pot exista două planuri de concurs, care trebuie să
fie pe direcții diferite (unghiul format de cele două direcții să fie de
minimum 90 de grade). Aceste planuri nu se vor putea uni pe parcursul
sezonului.
La etapele de demifond
din Campionatul Național, autospecialele trebuie să ajungă pe locul de lansare
cu minimum 8 ore înainte de lansarea porumbeilor.
La prima abatere Filiala o să primească un avertisment, iar, la a doua abatere,
etapa nu poate fi centralizată în
Campionatul Național și Provincial, cu excepția cazurilor în care se poate
dovedi că există un caz de forță majoră din cauza căruia a fost încălcată
această prevedere.
Lansarea porumbeilor se va face de către
delegatul aflat în teren și la decizia acestuia în momentul când condițiile
meteo de la locul de lansare permit lansarea.
La categoriile Fond, Maraton si Extrem este
obligatorie prezența în teren a unui delegat care deține o diplomă, care sa
ateste ca a făcut cursul de delegat lansator organizat de Uniune.
Lipsa delegatului lansator cu atestat
eliberat de către Uniunea Naționala a Columbofililor din Romania, din teren în
momentul lansării, conduce implicit la anularea etapei pentru întreg comitetul
Filialei organizatoare (președinte, vicepreședinți, secretar, responsabil
financiar, responsabil tehnic, președinți de cluburi) precum si ridicarea
dreptului de organizare concursuri, acolo unde se impune pentru sezonul
următor.
Art. 9 Când mai multe filiale columbofile participă la același concurs, acestea
vor întocmi protocoale care se vor atașa în PNC. De asemenea, se pot încheia
protocoale intre grupari zonale si provinciile din cadrul UNCR “COLUMBA”.
Columbofilii pot participa doar la concursurile Nationale de Maraton si Extrem
organizate de alte provincii, cu condiția să aibă distanță mai lungă decat
distanța oricarui crescător dintr-o filiala din cadrul acelei provincii. Acesta
va fi primit, cu condiția să își anunțe participarea cu 30 de zile înainte de
dată etapei, sa aiba acordul filialelor participante și să își achite taxele de
participare, care nu pot fi mai mari decât a celorlalți crescători participanți
la concurs. Columbofilul(ii) vor îmbarca la cel mai apropiat centru.
Art. 10 CNC se ocupă de supravegherea desfășurării concursurilor și de
centralizarea acestora în Campionatul Județean, Provincial și în Campionatului
Național Columbofil, începând cu verificarea și avizarea planurilor de
concursuri, supervizarea organizării concursurilor prin responsabilii de zona
(se stabilesc de CNC la începutul fiecărui mandat), omologarea concursurilor,
aplicarea sancțiunilor în conformitate cu Statutul UNCR “COLUMBA” și prezentul
RNC, precum și omologarea rezultatelor finale, respectiv validarea normelor
obținute pe diferite categorii.
Capitolul III IMBARCAREA PORUMBEILOR PENTRU CONCURSURILE COLUMBOFILE
Art. 11 Datele îmbarcărilor sunt menționate în planurile de concursuri
introduse în PNC. Consiliul Director al Filialelor este obligat să anunțe data
și ora îmbarcarii cu cel puțin trei (3) zile înainte de data acesteia.
Începând din sezonul 2025, este obligatorie anunțarea datei
îmbarcării unei etape cu două zile înainte de desfășurarea ei. Acest lucru se
va realiza cu ajutorul Programului Național de Clasamente, iar columbofilii vor
fi anunțați prin intermediul Aplicației Columba. Doar după expedierea anunțului
și apăsarea butonului „Îmbarcare“, concursul va putea fi deschis și se va putea
organiza îmbarcarea porumbeilor. Astfel, columbofilii vor putea fi anunțați în
timp util de orice modificare. Dacă există modificări ale datei de îmbarcare
după apăsarea butonului, se resetează butonul, amânandu-se îmbarcarea la o altă
dată, dar tot respectând termenul de două zile înainte de îmbarcare.
Columbofilii îmbarcă porumbeii la centrul de îmbarcare al
propriului club (clubul columbofil la care adera, respectiv dobândesc calitatea
de membri înainte de începerea sezonului columbofil) la concursurile de tipul
viteza și demifond, atât timp cât la îmbarcare sau la desigilare sunt prezenți
minimum 15 columbofili ce dețin 15 sisteme diferite de
cronometrare (ceasuri) și 150 de porumbei. Procedura
îmbarcarii, în cazul crescătorilor care angajează la concurs un număr mai mic
sau egal cu 3 (trei) porumbei va fi filmata, urmand ca aceasta filmare sa fie
atasata in PNC, in ziua imbarcarii.
Centrul de imbarcare trebuie să existe obligatoriu în jurul localități unde
clubul își are sediul sau acolo unde sunt majoritatea crescătorilor.
În momentul când sunt anunțați în PNC 15 columbofili și 150 de porumbei, iar
prezenți la îmbarcare sunt mai puțin de 15 columbofili și 150 de porumbei,
aceștia îmbarcă porumbeii, iar desigilarea o fac la cel mai apropiat centru.
Crescătorii dintr-un județ care concurează cu un alt județ în
baza unui protocol la etapele de viteză și demifond, iar din diferite motive un
județ rămâne fără centru de îmbarcare, atunci toți crescătorii acelui județ vor
îmbarca la cel mai apropiat centru din județul cu care are protocol, iar
crescătorii vor fi repartizați pe centre de clasament automat de către PNC în
funcție de distanță prevăzut de RNC.
Art. 12 Columbofilii îmbarcă pentru
concursurile de tipul fond pe centre de îmbarcare desemnate. Acestea sunt
stabilite de filiale și pot exista maximum patru centre la nivelul unui județ.
Pe lânga acestea, mai pot exista, la solicitarea întemeiată a unei filiale
columbofile, maximum doua puncte de colectare, fără clasament, aferente unui
centru de îmbarcare/clasament, unde vor îmbarca minim 20 crescatori și 250
porumbei. În mod exceptional, cu aprobarea expresă a CNC, acest număr de puncte
de colectare se poate suplimenta cu încă două, în cazul unor filiale cu un
număr foarte mare de membri.
Un centru de îmbarcare/punct de colectare se desființează când îmbarca mai
puțin de 20 de columbofili, 20 de fișe de îmbarcare postate în dosarul etapei
respective și 250 de porumbei.
Filialele pot solicita puncte de colectare, prin cerere către CNC, odată cu
introducerea planului de zbor, acestea fiind aprobate în ședința comisiei.
Consiliul Director al filialei columbofile va stabili repartizarea
columbofililor la centrele de îmbarcare și punctele de colectare organizate la
categoriile Fond si Maraton.
Art. 13 Columbofilii îmbarcă pentru concursurile de tipurile maraton și extrem
la nivelul unor centre cu un numar de minim 50 de participanți, 50 fișe de
îmbarcare postate în dosarul etapei respective și 250 de porumbei.
Aceste centre de îmbarcare sunt unice la nivel de județ.
Pe lânga acestea, mai pot exista, la solicitarea întemeiată a filialei
columbofile, maximum trei puncte de colectare suplimentare, unde vor îmbarca minim
50 de crescători și 250 porumbei. Îmbarcarea sub numericul de mai sus conduce
la desființarea centrului/punctului de îmbarcare pentru următoarele etape de
maraton, respectiv extrem.
Art. 14 Cluburile, centrele de îmbarcare și punctele de colectare se
menționează (bifează) în Programul Național de Clasamente odată cu introducerea
planurilor de zbor, cu aprobarea Adunării Generale a filialei columbofile.
Pentru a funcționa, un club columbofil trebuie să îndeplinească următoarele
condiții:
– existența unei locații de îmbarcare (coordonate GPS introduse în PNC)
– să posede sisteme de îmbarcare
– să posede imprimante funcționale
– să posede un laptop funcțional
– să posede mijloace de filmare și de transmisie live pentru toate îmbarcările.
Art. 15 Îmbarcarea porumbeilor se face de către comisii de îmbarcare (denumite
în continuare Comisii), formate din minimum trei columbofili, fără ca membrul
columbofil căruia i se îmbarcă porumbeii să își îmbarce proprii porumbei. Este
obligatoriu ca fiecare serie de porumbel să fie verificată de comisie.
Îmbarcarea propiilor porumbei de către columbofil sau de către o altă persoană
aflată în relații de rudenie, colaborare, subordonare se sancționează cu
anularea etapei.
În cazul scăpării unui porumbel, membri Comisiei și responsabilul de centru au
obligația de a întocmi un proces verbal în care să se menționeze acest lucru,
cu obligația de a se nominaliza crescătorul al cărui porumbel a scăpat dacă
acest lucru este posibil.
Art.16 După îmbarcare, se listează fișa de îmbarcare și se semnează de către
toți membrii comisiei și de către columbofil, după ce acesta se asigură că i
s-au îmbarcat în mod corect toți porumbeii și verifică conținutul acestei fișe.
Fișele de îmbarcare vor fi introduse în PNC nu mai târziu de 30 minute de la
listarea acestora. Ulterior, columbofilul va participa la validarea lui
electronică.
Art. 17 Porumbeii se îmbarcă pe prima cursă liberă la fiecare etapă, începând
cu cursa unu (1). Columbofilul este direct responsabil de acest lucru, dar și
de conectarea la ceasul atomic. În acest sens, va verifica personal
îndeplinirea acestor cerințe.
Sincronizarea cu ceasul atomic trebuie sa nu fie anterioara datei sincronizarii
cursei unu (1).
Art. 18 În momentul în care la un club/centru de îmbarcare se îmbarcă sub
numericul minim necesar pentru fiecare categorie, acesta se desființează pentru
întreg sezonul la categoria respectivă. Ulterior datei desființării
clubului/centrului de îmbarcare, columbofilii vor îmbarca la cele mai apropiate
cluburi/centre de îmbarcare, PNC urmând să îi distribuie în funcție de
coordonate (se elimină coordonatele clubului unde au imbarcat anterior și rămân
valabile coordonatele celorlalte cluburi columbofile, fiind astfel reîmpărțiți
membri columbofili participanți la concurs în functie de acestea).
Art. 19 Fiecare membru al unei filiale columbofile este centralizat în
clasamentul centrului corespunzător, indiferent de locul unde a îmbarcat. La
fond și maraton, toti membri unei filiale care nu au centru de îmbarcare,
imbarcă la același centru în cadrul altor filiale, intrând în clasamentul de
centru.
Art. 20 În cazul în care se constată că, în urma anunțurilor din PNC, numărul
de columbofili și porumbei este insuficient, nu se va mai efectua îmbarcarea la
centrul respectiv. Acest centru de îmbarcare se va desființa pentru restul
etapelor de concurs din categoria respectivă, crescătorii urmând să îmbarce la
celelalte centre de îmbarcare. În cazul columbofililor care anunță participarea
la un concurs și nu participă, se va aplica sancțiunea anulării etapei din
aceeași categorie la care a obținut cel mai mic punctaj, cu excepția cazurilor
de forță majoră și celor fortuite, care vor fi anunțate președintelui clubului
columbofil din care face parte în ziua îmbarcării.
Art. 21 La toate tipurile de concursuri, crescătorii trebuie să anunțe
obligatoriu în PNC, în termenul stabilit de organizator, numărul de porumbei
care participă la concurs pentru fiecare etapa. Obligatoriu numărul de porumbei
trebuie să se încadreze într-un procent între 2-10%, cu mențiunea că
asociațiile stabilesc acest procent în marja menționată. Membri care nu anunță,
nu vor putea imbarca la etapa respective. Pentru nerespectarea obligatiilor
privind anunțarea porumbeilor, eventualele sancțiuni vor fi dispuse de
Consiliul Director al Filialei.
Art. 22 Dacă la un centru de îmbarcare nu se organizează îmbarcare pentru etapa
respectivă, deși este nominalizată în PNC și organizată de filiala columbofilă,
centrul de îmbarcare se desființează pentru tot restul planului de zbor la categoria
respectivă.
Art. 23 Cluburile/centrele de îmbarcare și punctele de colectare se creează în
Programul Național de Clasamente odată cu introducerea planurilor de zbor,
fiind desemnate de filiale.
Art. 24 Filialele columbofile trebuie să dețină în proprietate sisteme de
îmbarcare a porumbeilor și accesoriile acestora, precum și documentația
(procese verbale care se găsesc pe site-ul ufcr.ro, la secțiunea Anexe ),
necesară desfășurării procedurilor de îmbarcare.
Art. 25 La începutul sezonului competitional, toate tipurile și seriile
sistemelor de îmbarcare vor fi introduse în program (PNC).
Art. 26 Filialale vor efectua operațiunile de îmbarcare electronic, prin
intermediul PNC. Pentru aceasta este nevoie de un calculator/laptop la centrul
de îmbarcare/clubul columbofil și o sursă de internet. Columbofilii sunt
înregistrați în momentul îmbarcării prin intermediul unui scanner care scanează
legitimațiile tip card sau în mod manual.
Art. 27 Amânarea și devansarea îmbarcărilor la etapele de concurs
1. Amânarea sau devansarea îmbarcării etapelor de fond, maraton și extrem se
pot face doar în caz exceptional în PNC, pentru situații meteo neprielnice, pe
baza votului online al majorității membrilor participanți la etapa respectivă,
decizia fiind comunicată responsabilului de zonă.
2. Amânarea unei etape nu va duce la amânarea celorlalte etape care urmează a
se desfașura.
Amânarea sau devansarea unui concurs columbofil, cu nerespectarea dispozitiilor
pct. 1 și 2 al prezentului articol, conduce la anularea etapei pentru întreg
Consiliul Director al filialei columbofile organizatoare.
Art. 28 În pagina aplicației se introduc ulterior și următoarele date:
1. Numărul de înmatriculare al fiecărei autoutilitare participante la etapă și
metri pătrati de boxe ai acestora.
2. Numărul de porumbei pe mașina (PNC calculeaza automat numărul total).
3. Seriile sigiliilor fiecărei mașini – obligatoriu acestea se vor filma și
citi LIVE pe Facebook (sauYoutube) înainte de plecarea autoutilitarei de la
centrul respectiv, iar linkul cu filmarea se va anexa în dosarul virtual al
etapei respective în PNC. Tehnicul columbofil al centrului următor (clubului
columbofil) va filma sigiliile la sosirea autoutilitarei la centrul de
îmbarcare al clubului și, la rândul său, o va atașa la etapa respectivă în PNC
(linkurile filmărilor vor putea fi adăugate, după acționarea butonului
FINALIZARE ÎMBARCARE, în momentul în care se vor adauga în procesul verbal
seriile sigiliilor). La fiecare masina se va putea introduce în procesul verbal
numărul necesar de sigilii.
Președintele și tehnicul centrului unde se realizează îmbarcarea sunt
răspunzători pentru realizarea activităților de filmare, acestora urmând a li
se anula etapa în cauză dacă nu vor respecta aceste obligații.
4. Numele delegatului, respectiv delegaților.
Ulterior, prin accesarea butonului salvează de către tehnicul columbofil de la
fiecare club/centru și, ulterior, de tehnicul organizator, datele se salvează,
devenind astfel publice.
Art. 29 Deblocarea unui concurs pentru corectarea unei greșeli se poate face
doar cu acordul responsabilului de zona și numai înainte de lansarea
porumbeilor. Columbofilii au obligația verificarii datelor on-line pentru a se
asigura că participă activ în concurs, înainte de lansarea porumbeilor.
Art. 30 Apariția columbofilului în procesul verbal on-line presupune că
tehnicul de club/centru de îmbarcare confirmă participarea în concurs a
acestuia în condițiile RNC.
Art. 31 Fiecare membru se poate înscrie în ce club dorește, iar clasamentele se
fac pe centre de clasament generate automat de programul de clasamente prin
repartizarea columbofililor în centre de clasament conform distanțelor
crescătoriei față de cluburi.
Capitolul IV PROCEDURI DE RECLEMARE A
PORUMBEILOR
Art. 32 În cazul Etapelor Naționale de Maraton și
Extrem, se vor stikeri obligatoriu primii 5 porumbei (echipa), în afara
porumbeilor care intra obligatoriu in punctajul de control pentru top national,
care se vor stikeri obligatoriu ca și pana în prezent.
– Porumbeii inelati cu inele GOLD vor fi reclemați de la a doua etapa
nominalizată în competiția GOLD
Capitolul V PROCEDURI DE CONTROL AL PORUMBEILOR CAMPIONI
Art. 33 Programul Național de Clasamente va scana automat clasamentele în
timpul sezonului, calculând automat porumbeii cu șanse la ocuparea primelor
locuri naționale pe categorie, după un anumit număr prestabilit de etape,
respectiv:
– trei etape la Categoria Viteza
– doua etape la Categoria Demifond
– doua etape la Categoria Fond
– o etapa la Categoriile Maraton si Extrem
Art. 34 Porumbeii care se află în media pe etapă a punctajului necesar
obținerii unor locuri de frunte, pe baza punctelor de penalizare din
campionatul anului anterior, vor fi reclemați.
Art. 35 La palmares vor fi verificați prin scanare primii 15 porumbei din
campionatul național columbofil al anului trecut și vor fi reclemați când intră
în media punctelor de la palmares.
Art. 36 În momentul în care porumbeii ajung în media punctelor, lista acestora
se va publica saptămânal pe site-ul UNCR “COLUMBA”, iar porumbeilor care sunt
selectați ca posibili campioni (Top 5) li se va aplica din acel moment un
control de securitate, prin reclemare la toate etapele din categoria respective
care urmeaza, iar îmbarcarea acestor porumbei se va filma și se va încărca pe
pagina de Facebook a Filialei în ziua îmbarcării. Columbofilii și conducerea
clubului au obligația să solicite reclemarea porumbeilor care se încadrează la
controlul prin reclemare, porumbei care, anterior, apar pe lista emisă de UNCR
“COLUMBA”. În caz contrar, porumbelului i se anulează rezultatul și membri
comitetului clubului vor avea rezultatele anulate la acea etapă.
Art. 37 Columbofilii sunt obligați să anunțe datele de identificare ale
porumbeilor, seria stikerelor porumbeilor reclemati, precum și ora, minutul și
secunda înregistrării de către sistemul de cronometrare, în termen de 30 minute
de la înregistrarea în ceas, prin PNC.
Columbofilii care trebuie să anunțe în procedura de control mai mult de trei
porumbei vor avea la dispoziție 60 de minute pentru anunțare.
Art. 38 Anunțarea eronată atrage următoarele sancțiuni:
– Anunțul eronat la ora, minute, secunde, serie, an și seria stickerului atrage
anularea porumbelului;
– Daca nu sunt anunțați unul sau mai mulți porumbei i se anulează crescătorului
etapa respectivă pentru porumbelul sau porumbeii în cauza;
– Daca sunt anunțați în afara termenelor regulamentare de 30 minute, respectiv
60 de minute, li se va lua în considerare ora anunțului.
Art. 39 Sancțiunile de mai sus se aplică cu condiția să aibă un punctaj de până
în 50 de puncte sau 25% din clasament, la oricare clasament al respectivei
etape.
Art. 40 Pentru punctaje mai mari, porumbeii nu se anulează și nici nu li se ia
în considerare ora anunțului, rămânând pe locul ocupat în clasament, dar
porumbelul trebuie să se încadreze, dacă este cazul, în celelalte prevederi ale
RNC referitoare la anunțuri.
Art. 41 Indiferent de motivul pentru care nu sunt reclemați, porumbeilor li se
anulează etapa respectivă dacă ar fi trebuit controlați și nu s-a derulat în
integralitate procedura respectivă.
Art. 42 În cazul defecțiunilor de server, pe pagina live a concursului va
apărea un mesaj în acest sens și, pentru acel concurs, nu se vor lua în calcul
erorile de anunț.
Art. 43 Modelul anunțului este următorul: control(numele
etapei).serie.an.ora.minut.secunda.sticker (se razuiește stickerul și se anunță
seria mare de sub razuitură).
Art. 44 Columbofilii pot solicita la etapele de fond, maraton și extrem
reclemarea cu stikere a tuturor porumbeilor proprii și trecerea lor într-un
proces verbal.
Art. 45 În cazul în care ceasul electronic nu funcționează, columbofilul poate
să anunțe sosirea porumbelului în PNC, urmând să i se ia în calcul ora
anuntului din program. Această procedură se aplică doar în cazul porumbeilor
care au fost reclemați cu stickere de control.
Art. 46 Totodata, va trimite prin WhatsApp sau Messenger o filmare cursivă,
care să conțină imagini clare ale porumbelului, seriei de inel și a celei de
stiker, care va fi răzuit în maximum cinci minute dupa anunțarea în PNC.
Mesajul va fi transmis catre un grup de Whats App sau Messenger creat special,
care va include comitetul filialei județene și responsabilul de zonă.
Art. 47 Filmarea se va atașa de către responsabilul tehnic de județ, în mod
obligatoriu, la dosarul virtual al etapei respective.
Art. 48 Porumbeii care corespund, conform cu procedurile de mai sus, vor fi
introduși în clasamente, iar procesul verbal atașat dosarului concursului.
Art. 49 Filiala organizatoare, cele participante (pentru proprii membri) sau
CNC pot solicita măsuri suplimentare de control și siguranță a concursului
pentru orice crescator participant la orice etapa de concurs.
Art. 50 Tabelul de reclemare este păstrat la tehnicul filialei, care va
organiza o comisie de trei membri care vor verifica corectitudinea datelor,
imediat dupa etapa.
Art. 51 Tehnicul columbofil va încărca tabelul scanat imediat după îmbarcare în
PNC și, ulterior, după desigilare, va fi din nou scanat, cu seriile răzuite și
verificate, și încărcat în PNC, pentru conformitate.
Art. 52 În cazul Etapelor Naționale de Maraton și
Extrem, se vor stikeri obligatoriu primii 5 porumbei (echipa), în afara
porumbeilor care intra obligatoriu in punctajul de control pentru top national,
care se vor stikeri obligatoriu ca și pana în prezent.
Fișele cu stickerele de reclemări
nu se vor mai încărca în dosarul concursului din
PNC, fiind necesară doar răzuirea și trimiterea
seriilor mari ale stickerelor în programul de
clasamente prin metodele stabilite de regulament și de
metodologie.
CAPITOLUL VI – Transportul porumbeilor
Art. 53 Transportul porumbeilor voiajori între cluburi/centre de îmbarcare,
respectiv către locurile de lansare se efectueaza cu mașini autorizate sanitar
veterinar de catre DSVSA-urile județene. Acestea trebuie să ofere condiții
foarte bune de transport, cu posibilitatea de hrănire și adîpare.
Art. 54 Porumbeii sunt însoțiți obligatoriu de o persoană, denumită delegat,
deținătoare a unui atestat de delegat însoțitor păsări vii, emis în
conformitate cu legislatia națională.
Art. 55 Mașinile de transport trebuie să fie dotate cu sistem de supraveghere
GPS, care să ofere posibilitatea vizualizării autoutilitarei în timp real de
către membri comitetului director și responsabilul de zona. Abonamentul de
supraveghere trebuie să ofere salvarea datelor pentru minimum un an de zile.
Art. 56 Parolele de acces aferente fiecărui sistem de supraveghere GPS montat
pe autoutilitarele care efectuează transportul porumbeilor la concursuri pentru
fiecare filiala columbofilă, vor fi comunicate responsabilului de zona înainte
de începerea sezonului. La solicitarea responsabilului de zonă, în cazul
modificării parolei de acces pentru vizualizarea mașinii de transport porumbei
voiajori, aceasta va trebui pusă de îndata la dispoziția acestuia. În cazul
nerespectării acestor dispoziții, se anulează etapa respectivă membrilor care
au îmbarcat în această mașina. (prima etapa în cazul în care nu se comunică
parola de acces, înainte de începerea sezonului sau etapa înainte de care a
fost modificată parola de acces care nu a fost transmisă anterior îmbarcării
responsabilului de zonă)
Art. 57 Porumbeii se îmbarcă în boxele mașinilor de transport, astfel încât să
fie dispuși echilibrat numeric pe toate autoutilitarele de transport, sub
responsabilitatea organizatorului concursului. Îmbarcarea porumbeilor trebuie
să respecte următoarele cerințe de asigurare a spațiului necesar porumebilor pe
parcursul transportului:
– Pentru etape sub 475 km este permis un numar de maximum de 40 porumbei pe
metru pătrat
– Pentru etapele de fond este permis un număr de maximum 30 porumbei pe metru
pătrat
– Pentru etapele de maraton și extrem este permis un numar de maxim 25 de
porumbei pe metru pătrat
– In zilele caniculare se recomanda scaderea acestui numar cu minim 10%.
Pentru nerespectarea acestor reguli, se
anulează etapa respectivă președintelui precum și tehnicul de Filială.
Art. 58 În mașinile de transport este permisă doar îmbarcarea porumbeilor
înregistrati pentru concurs.
Art. 59 Containerele de transport porumbei voiajori se sigilează la fiecare
club columbofil (la fiecare centru de îmbarcare) ulterior finalizării
procedurii de îmbarcare la acesta, respectiv la ultimul club (centru de
îmbarcare), cu sigilii distribuite de UNCR “COLUMBA”, iar seriile acestora se
menționează în scris la rubrica sigilii la îmbarcarea electronică, cu
respectarea în totalitate a prevederilor de la Art. 61, pct. 3 din RNC.
Consiliul Director al filialei, la propunerea conducerii cluburilor
columbofile, va desemna persoanele responsabile cu sigilarea containerelor de
transport la fiecare club/centru de îmbarcare.
Art. 60 Deplasarea mașinii de la un club/centru de îmbarcare la altul se face
exclusiv cu containerul aflat pe autoutilitară, sigilat, cu sigilii distribuite
de UNCR “COLUMBA”, sub sancțiunea anulării etapei presedintelui si tehnicului
din clubul respectiv.
Art. 61 În momentul sosiri autoutilitarei la un centru de îmbarcare (club
columbofil), se verifică si se filmează integritatea sigiliilor. În cazul
constatării unor sigilii necorespunzătoare (deteriorate, rupte, cu seria
stearsă în mod intenționat, alte sigilii decât cele distribuite de UNCR
“COLUMBA”), se filmează în detaliu fiecare sigiliu aflat într-una dintre
situațiile menționate și se transmite responsabilului de zonă filmarea
respectivă. Neîndeplinirea acestei obligații este sancționată cu măsura
anulării etapei membrilor Consiliului Director al clubului columbofil unde s-au
constatat problemele respective, necomunicate responsabilului de zona. Boxele
autospecialelor care pleacă direct pe locul de lansare și care nu conțin
porumbei vor fi sigilate obligatoriu cu sigilii distribuite de UNCR “COLUMBA”,
iar seriile acestora vor fi menționate în scris la rubrica sigilii la
îmbarcarea electronică.
Art. 62 Hrănirea porumbeilor se va face de doua ori pe zi, exclusiv cu porumb.
Hrănirea se face exclusiv în jgheaburi/tavi de hrănire.
Adaparea porumbeilor se face astfel:
– de doua ori zilnic în cazul în care temperatura nu depășeste în cursul unei
zile limita de 25 grade Celsius
– de trei ori pe zi în cazul în care temperatura zilnică se încadrează între
limitele de 25- 35 grade Celsius
– de patru ori pe zi în cazul în care temperatura zilnică depașește 35 grade
Celsius (temperaturi caniculare), iar indicele de umiditate indică existența
caniculei.
Procedurile de hrănire și adăpare vor fi filmate în mod obligatoriu, conducerea
filialelor având obligația să facă cunoscut conținutul acestor filmări tuturor
membrilor participanți prin postarea acestora pe pagina de Facebook a filialei
sau portalul oficial al acesteia.
Capitolul VII Lansarea porumbeilor
Art. 63 Lansarea porumbeilor se face de către persoanele desemnate de către
Consiliul Director al filialei organizatoare.
Art. 64 Lansarea porumbeilor se va face când vremea va permite, dar nu mai
devreme de ora oficială de răsărit a soarelui de la locul lansarii. Se va lua
în considerare ora de răsărit comunicată în mod oficial la nivelul României sau
țarile de unde se efectuează lansările și care este valabila pentru localitatea
de lansare.
Se vor instrui delegații lansatori din teren după manualul de lansare Steven
van Breemen, postat pe portalul oficial al UNCR “COLUMBA”.
Nu se lansează porumbeii la etapele de fond și maraton în condiții de cod meteo
portocaliu și roșu de vânt, ploaie și caldura, pe minimum 50% din traseu, sub
sancțiunea anulării rezultatelor obținute la acea etapă pentru toți membri
Consiliului Director al filialei organizatoare sau pentru membri Comitetului de
organizare stabilit de comun acord și menționat în protocol, în cazul
concursurilor la care participă columbofili din cadrul mai multor filiale,
grupari sau provincii columbofile.
Art. 65 Lansarile se transmit obligatoriu LIVE pe Facebook, pe pagina oficiala
a filialei columbofile, filmarea fiind salvată pe termen nelimitat.
Pentru aceasta salvare permanentă se operează butonul adecvat, existent pe
platforma Facebook.
Ulterior, filmarea cu lansarea live va fi anexată la etapa respectivă în PNC.
Nu vor fi luate în considerare filmarile lansarilor postate pe paginile private
ale unor membri columbofili sau ale unor terțe persoane fizice sau juridice.
În mod exceptional, în cazul lipsei semnalului de internet, organizatorii vor
filma lansarea și o vor posta pe pagina de Facebook a filialei în maximum 90 de
minute de la lansare.
Filialele/asociatiile trebuie sa aiba obligatoriu un back-up la filmare pe un
dispozitiv de stocare, care să poată fi pus la dispoziția responsabilului de
zonă în cazul lipsei filmării live de pe pagina de Facebook.
Art. 66 Lipsa totală a filmării, inclusiv a celei din back-up, duce la anularea
etapei Președintelui și tehnicului de Filială
Art. 67 Procedura de lansare Live pe Facebook se va
efectua prin filmarea live transmisă pe pagina filialei, din care să reiasă în
mod clar și fără echivoc existența sigiliilor și seriile acestora, momentul
desigilării și al lansării porumbeilor, toate într-o singură filmare continua,
iar filmarea trebuie să cuprindă telefonul (smartphone obligatoriu) sau ceasul
atomic din care să reiasă ora lansări. Delegatul lansator va citi cu voce tare
și cu claritate seriile sigiliilor în timpul filmării.
Opțional, acolo unde sunt minim 2 mașini de transport,
procedura de lansare live se poate face din două părți.
a.
Filmarea
mașinilor în teren a sigiliilor și desigilarea acestora.
b.
Lansarea
porumbeilor.
Intervalul dintre cele două filmare nu poate fi mai mare de o
oră.
Art. 68 Coordonatele și ora lansării se vor
introduce în PNC în maximum 30 de minute după ora lansării.
Art. 69 Cazurile de forță majoră și fortuite, care conduc la amânări sau
devansări ale îmbarcarii sau lansării porumbeilor, precum și la schimbarea
intempestivă a locației de lansare, se aduc la cunoștința responsabilului de
zona telefonic. Ulterior, în termen de trei zile de la data evenimentului, se
vor produce dovezi concrete și legale care dovedesc existența cazului fortuit
sau de forță majoră.
Art. 70 La lansare, dar și pe traseu, pozitia GPS a mașinii trebuie să fie
vizibilă în pagina de supraveghere de pe internet pentru responsabilul de zonă
și comitetul director al asociației, ulterior atașată la dosarul concursului.
Orice concurs la care poziția mașinii nu poate fi vizualizată sau la care se
introduc alte coordonate decât cele din programul de supraveghere GPS, nu se va
putea folosi în Campionatul Național Columbofil.
Art. 71 În cazul când sunt mai multe mașini de transport porumbei prezente la
locul de lansare, se introduc în program coordonatele GPS ale unei singure
mașini și se filmeaza lansarea, fiind obligatorie îndeplinirea cerintei de
individualizare a fiecarei mașini de transport în filmarea respectivă.
Art. 72. LANSAREA MULTI-PUNCT EFECTUATĂ PRIN PROTOCOL ÎNTRE DOUA PROVINCII
1. Lansarea porumbeilor multipunct presupune existența a maxim trei
puncte de lansare, aflate pe același traseu al porumbeilor sau care oferă
condiții mai echilibrate de distanță membrilor filialelor din cadrul provinciei
sau provinciilor care participă în concurs împreună.
2. Lansarea multipunct se poate aplica în cazul concursurilor de tipurile
Maraton și Extrem și presupune existența a maxim doua puncte de lansare.
Punctele pot fi fixate în partea stângă și în partea dreaptă fața de linia de
zbor cu maxim 50 km, în condițiile în care zona liniei de zbor nu permite
lansarea. Punctele de lansare se stabilesc exact, prin mentionarea în PNC a
coordonatelor GPS, folosind locuri de lansare cunoscute și utilizate anterior
sau vizionându-le pe aplicațiile care permit aceeasta vizualizare.
3. Stabilirea celor doua locuri/puncte de lansare se realizează cu acordul
obligatoriu al CD ale filialelor participante,
4. Lansarea se face obligatoriu și sub sancțiunea anulării etapei pentru CD al
filialei organizatoare, în același timp în ambele puncte de lansare. Pentru a
asigura aplicarea acestei procedure, se aplică următoarele reguli imperative:
– se face o conferință video pe aplicația Zoom, unde participă coordonatorul
etapei și o filmare live de la fiecare punct de lansare.
– după ce se agreează ora lansării, se fac procedurile de desigilare și se
filmează de fiecare în parte la punctul sau de lansare și apoi coordonatorul de
lansare dă startul
– conferința de pe Zoom se transmite în integralitate, on-line pe Facebook
astfel încât să fie vizibilă.
– ora de lansare se stabilește conform procedurii care trebuie trecută în
protocolul de organizare al etapelor, care conține și coodonatele de lansare,
numele coordonatorului etapei și alte aspecte necesare coordonării în condiții
foarte bune. Indiferent de motivul pentru care o asociație nu lansează la ora
stabilită, porumbeii din respectivul punct nu mai intră în clasamentul general
și nici nu sunt clasificați într-un clasament separat.
Începand cu sezonul
2024 se permite lansarea multipunct la etapele de Maraton și Extrem în cadrul
unei Provincii.
Capitolul VIII Constatarea porumbeilor
Art. 73 Constatarea porumbeilor se face în ceasurile electronice care apar în
procesul verbal online al concursului.
Art. 74 Porumbeii vor fi constatați doar la crescătoria ale cărei coordonate
apar în programul de clasamente. Orice constatare a porumbeilor în alte
crescătorii sau în orice altă locație, alta decât crescătoria membrului
columbofil ale carui coordonate sunt introduse în PNC, se consideră abatere și
va fi sancționată cu anularea întregului sezon crescătorului în cauză.
Art. 75
Timpul de
neutralizare reprezintă perioada in care se considerã, cã din cauza
întunericului, porumbeii nu zboarã în mod normal. Timpul de neutralizare va fi
calculat în functie de ora de rãsãrit si apus a soarelui. Astfel, ziua de
concurs va începe cu 30 de minute înainte de rãsãritul soarelui si se va
încheia cu 60 de minute dupã apus. Calculul neutralizării se va face pentru
asociaţia organizatoare, iar pentru etapele Naționale din primul week-end al
lunii august, se va lua în calcul centrul țării.
Porumbeii
constatați în timpul de neutralizare apar în clasament cu ora sosirii reale,
însã în realitate programul calculeazã viteza fãrã timpul de
neutralizare.
Porumbeii sositi
in perioada timpului de neutralizare se vor anunța până la ora 6.30 a zilei
urmatoare de concurs.
In conditiile
aplicarii regulilor neutralizarii, mentionate la art. 75, alin. 1-3, etapele de
Extrem vor fi lansate de la o distanta de 900 de kilometri,fiind posibila o
abatere de +5% la primul crescător, și la prima oră, când situația
meteorologică o permite. Este exclusă lansarea în perioada de neutralizare.
Mentionam ca pentru etapele Naționale, cu lansare
din luna august se vor lua în calcul următoarele locații:
– BERLIN NAȚIONAL – coordonatele
localității Turda – jud. Cluj,
– BIRZAI NAȚIONAL – coordonatele localității Târgu Frumos – jud. Iasi,
– SOKOLKA NAȚIONAL – coordonatele localității Ploiesti – jud. Prahova,
– VILNIUS NAȚIONAL – coordonatele municipiului Brăila – jud. Brăila
Filiala organizatoare va
fi desemnata anual de Consiliul director al UNCR COLUMBA.
Art. 76 Porumbeii constatați în timpul de neutralizare apar în clasament cu ora
sosirii reale, însă, în realitate, programul calculează viteza fără timpul de
neutralizare.
Art. 77 În cazul unor suspiciuni rezonabile, a unei sesizări scrise sau pentru
verificări de rutină, survenite anterior sau în timpul constatării porumbeilor
(a perioadei de așteptare a porumbeilor), orice columbofil participant este
obligat să admită cel puțin doi delegați, imputerniciți scris sau telefonic din
partea filialei organizatoare, a membrilor CNC sau a CD al UNCR COLUMBA, care
vor verifica porumbeii sosiți, seriile inelelor acestora și vor întocmi un
proces verbal cu cele constatate, care va fi înaintat de urgenta (în maximum 12
ore) Consiliului Director al filialei, CNC sau CD al UNCR COLUMBA.
Art. 78 În cazul efectuarii acestor controale, columbofilul trebuie să prezinte
ceasul constatator, porumbeii cronometrați, stickerele și alte înscrisuri sau
obiecte implicate în desfășurarea concursului. Atunci când este posibil, se recomandă
eliberarea porumbelului/porumbeilor controlați din fața crescătoriei pentru a
se verifica dacă au participat în concurs de la acele coordonate.
Neprimirea delegaților, indiferent de motivele invocate, sau constatarea unui
fraude conduc la suspendarea columbofilului pentru o perioada cuprinsă între 5
și 10 ani.
Art. 79 În cazul concursurilor de tipul Fond, Maraton și Maraton Extrem este
obligatorie anunțarea în PNC, email sau prin folosirea ceasurilor cu
transmitere live a sosirii primilor doi porumbei ai fiecărui crescător
participant.
Seriilor stickerelor, la concursurile unde porumbeii fac obiectul reclemării,
se transmit prin, email sau aplicatia PNC (se anunță seria mare, vizibilă după
răzuirea stickerului, și nu cea mică care este identică cu cea vizibilă înainte
de răzuire), în maximum o oră în zilele de sosire din weekend și 2 (două) ore
în zilele lucrătoare (luni-vineri). Lipsa crescătorului din clasamentul
provizoriu duce la anularea primilor doi porumbei din clasament.
Art. 80 La anunțul pe mail se completează toate câmpurile, la sistemele live
acestea anunta automat datele necesare.
Exemplu: fond.nume etapa.serie inel.an.ora.minut.secunda. (daca este cazul
serie sticker)
Exemplu: maraton.nume etapa.serie inel.an.ora.minut.secunda. (daca este cazul
serie sticker)
Art. 81 Porumbeii sosiți în perioada timpului de neutralizare se vor anunța
pâna la ora 06.30 a zilei următoare de concurs.
Art. 82 Porumbeii sosiți fără sticker nu vor fi anunțați și vor fi eliminați
din clasament.
Dacă un porumbel este anunțat corect (ora.minute.secunde.serie.an și seria
stikerului), dar în afara termenelor regulamentare de 60 minute, respectiv 120
minute, i se va lua în considerare ora anunțului.
Art. 83 Anunțarea sosirii porumbeilor se poate efectua numai in PNC.
Art. 84 Programul de clasamente va scana, în momentul acționării butonului
Finalizare concurs, clasamentul și va elimina automat toți porumbeii sosiți și
anunțați eronat din primii 25% – 50 de puncte din clasamentul final (din toate
clasamentele). Corecturile generate automat vor fi vizibile într-o rubrică
separată.
Art. 85 Indiferent de sistemul de anunțare folosit, crescătorul este
responsabil de faptul ca datele sosirii porumbeilor nu ajung la timp în PNC sau
că ajung greșite și va suporta prevederile prezentului regulament.
Capitolul IX
Descărcarea datelor din ceasurile electronice
Art. 86 Organizatorii vor decide durata concursului, ora si ziua desigilării se vor pune automat de către PNC, cu data și ora
maxima, conform RNC în momentul când se va trece ora lansări, iar
desigilarea se poate face separat de către fiecare Club/centru la concursurile
de viteză și demifond și la ora și data stabilită de fiecare filiala/asociație
la concursurile de fond și maraton, dar nu mai târziu de data și ora stabilită
de filiala organizatoare.
Sistarea concursurilor va fi anunțată prin modalități care vor fi stabilite de
CNC.
Durata maxima a Concursurilor este de:
3 zile – Viteza si Demifond
5 zile – Fond
7 zile – Maraton și Extrem
Art. 87 Posesorii de sisteme LIVE vor face desigilarea de acasă, cu ajutorul
sistemelor care permit acest lucru, înainte de ora din data stabilită de
fiecare club/centru la concursurile de viteză și demifond și la ora și data
stabilită de fiecare filială la concursurile de fond, maraton și extrem, dar nu
mai târziu de data și ora stabilită de filiala organizatoare. Atât cei care
sunt prezenti fizic, cât și cei care desigileaza on-line, vor apărea în
procesul verbal de descărcare a datelor (on-line).
Posesorii de sisteme de cronometrare Bricon și
X Treme, incepand cu sezonul 2023, vor avea obligatia de a se prezenta la
desigilarea fizica a fiecarui concurs.
Crescatorii care nu respecta dispozitiile alin. 1 si 2 al prezentului articol,
li se anulează concursul respectiv.
Crescatorii care nu sunt prezenti la desigilare, vor fi obligatoriu debifati
din procesul verbal de desigilare.
Toti porumbeii transmisi in clasamentele live/provizorii, dar care din diferite
motive sunt anulati (anuntarea eronata a stickerului, lipsa sticker etc. ) vor
ramane in clasamentul final, fara a li se centraliza punctajul la
norma/categorie.
Art. 88 Dupa ce sunt introduși în PNC toți columbofilii ce descarcă date, se
acționează butonul „Închidere desigilare“ și concursul este finalizat partial.
Art. 89 Perioada de contestații va fi de trei zile de la finalizarea
concursului. După perioada de contestații, concursul devine FINALIZAT.
Contestația se formulează în scris către responsabilul tehnic columbofil al
filialei și se transmite pe email, WhatsApp sau prin serviciile de curierat
rapid.
Art. 90 Proceduri de descărcare a datelor de acasă (crescătorul nu mai trebuie
să se prezinte la desigilare)
1. În cazul sistemelor de cronometrare marca Topigeon, la îmbarcare, ceasurile
conectate la internet (cartela GSM) vor transmite pe serverul UNCR “COLUMBA” în
timp real lista de îmbarcare (cod concurs, serie inel genealogic, serie inel
electronic, ora îmbarcării, cod ceas). Astfel, va fi generată automat lista de
îmbarcare în PNC, atașată la fiecare crescător în parte la concursul respectiv.
La finalul îmbarcării se apasă butonul STOP ÎMBARCARE, astfel fișa de îmbarcare
va fi transmisă automat în PNC.
Desigilarea de acasa – Topigeon. Înainte de a da INCHIDERE la concurs (meniul
Acasa/Home – selectie concurs), trebuie să vă asigurați că aveți transmiși toți
porumbeii online în concursul LIVE, pe pagina de internet a federației. După
închiderea concursului de acasă, pe serverul UNCR “COLUMBA” se va genera
automat fișa de evaluare, atașata automat la fiecare crescator, la concursul
respectiv.
2. În cazul sistemelor de cronometrare marca Benzing cu sisteme live,
columbofilii vor crea concursul în felul următor: după îmbărcare, fiecare
crescător își va conecta ceasul la antenă și sistemul live și va alimenta
sistemul. În câteva minute (secunde) i se va transmite Concursul pe platforma
live și va primi un mesaj pe telefon cu concursul îmbarcat, fișa de îmbarcare,
ceea ce înseamnă că s-a generat concursul pe platformă. Crescătorul, în acel
moment, trebuie urmeze următorii pași:
• Pasul 1: Deschideti aplicația BENZING Live
• Pasul 2: Selectați concursul transmis
• Pasul 3: Completați codul concursului în câmpul INFORMAȚII (unde treceți
numărul de concurs din Programul Național de Clasamente; acest cod de concurs
il gasiti în PNC în dreptul concursului dvs., în planul de zbor, în paranteză),
introduce data și ora lansării care au fost generate de tehnic în momentul
creării concursului.
• Pasul 4: Apăsați butonul de salvare.
Desigilarea de acasa – Benzing
Pentru desigilarea Live la început de sezon trebuie să completați în contul
dvs. de pe platforma Benzing Live la sectiune “SETTINGS” adresele de email ale
tehnicilor de club, clasificator sau responsabil zona (respectiv e-mail tehnic,
e-mail clasificator), astfel încât, în momentul în care dvs. închideti
concursul cu ajutorul cartelei de desigilare de acasă, fișa de desigilare să
ajungă la aceste adrese de e-mail. Pentru desigilarea de acasa avem nevoie de
cartela mov, furnizată de cei de la Benzing, cartela pe care scrie
Evaluation@Loft (evaluare de acasa). Instalația trebuie să fie în funcțiune,
ceasul conectat la trapă și la sistemul Live, apoi urmăm următorii pași:
• Pasul 1: Se pune cartela pe antenă, moment în care pe ceas va apărea mesajul
START EVALUATION.
• Pasul 2: Apăsăm butonul VERDE pentru confirmare, moment în care ne va apărea
pe ecran lista cu concursurile în desfășurare.
• Pasul 3: Selectăm concursul care vrem sa-l desigilăm și apăsăm butonul de
bifat, pe ecran ceasul va afișa întrebarea CLOCKS COMPARED (ne întreabă dacă
dorim să facem compararea orelor pentru corecție).
• Pasul 4: Se apasă din nou butonul VERDE pentru confirmare, iar în acel moment
o să primim o notificare pe telefon că s-a făcut desigilarea și o să găsim
lista de sosiri generate.
• În acest moment a fost trimis și e-mail cu lista de desigilare la adresele de
e-mail setate.
• Dacă s-au efectuat în mod corect pașii de mai sus, înseamnă că datele vor fi
transmise online în clasamentul provizoriu la concursul dorit, pe serverul
federației. Astfel, înregistrările vor fi direcționate direct la codul
concursului introdus de dvs. în câmpul INFORMAȚII.
• Pentru a vă putea identifica serverul UNCR “COLUMBA”, vă rugăm să vă
completați corespunzător codul crescătorului pe platforma Benzing Live în
contul dvs. de live. În contul dumneavoastră BENZING Live, la început de sezon
la rubrica “Settings”, vă rugăm să vă completați codul de crescător din cadrul
UNCR “COLUMBA” (codul de ceas).
3. În cazul sistemelor de cronometrare marca Bricon cu transmisie live, la
îmbarcare clubul trebuie sa posede o unitate de îmbarcare tip Bricon Club
Master. În memoria Club Masterului va fi introdus numărul de licența al
clubului respectiv conform clasificării oficiale a cluburilor UNCR “COLUMBA”
(acesta va ramâne permanent în memoria Club Masterului pâna la o eventuala
intervenție ulterioară). Înainte de fiecare cursă se va mai introduce numărul
cursei alocat de UFCR conform planului de zbor aprobat de UNCR “COLUMBA”, acest
număr fiind elementul de recunoaștere și alocare în programul național de
clasamente UNCR “COLUMBA”, împreună cu numărul de licență al crescătorului. (În
memoria Club Master poate fi introdus întreg planul de zbor de la începutul
sezonului, la îmbarcare fiind necesară doar selectarea zborului care urmează
după numărul alocat de către UNCR “COLUMBA”). Posesorii ceasurilor Bricon cu
transmisie live au de făcut următorii pași de acasă:
În primul rând, ceasul marca Bricon se va conecta la sistemul de antene și se
va alimenta; după secțiunea de autocheck (aprox. 45 secunde), ceasul intră în
funcția de „așteptare porumbei”;
• 1. se deschide pe PC programul “Bricon Print Manager” – se interconectează
prin intermediul cablului USB ceasul cu PC-ul;
• 2. se deschide din pagina principală “Bricon Print Manager”, prin butonul
“Monitor”, funcția de transmitere LIVE;
• 3. odata deschisă, în stânga sus apar datele crescătorului plus configurația
sistemului (număr serie ceas, număr antene conectate), iar în dreapta numărul
cursei (conform programului UNCR “COLUMBA”); linia care conține datele cursei
trebuie sa fie evidențiată de un fundal de culoare verde, aceasta certificând
că ceasul este în directă legatură cu programul UNCR “COLUMBA” și rezultatele
vor fi afișate de către acesta;
• 4. pe masură ce porumbeii sunt înregistrați, aceștia vor fi evidențiati în
ordinea sosirii, cu timpii corespunzatori, cu specificatia cursei la care au
participat în programul “Print Manager”, în “Sosiri live” pe UNCR “COLUMBA” sau
în Briconweb.be pe secțiunea “România” la codul corespunzator al clubului,
cursei și crescătorului care accesează aceste date.
• În cazul sistemelor de cronometrare marca Bricon PAS-Box, controlul final
(desigilarea) este integral facuta prin cloud-ul PAS-Live, dupa fiecare
porumbel sosit. Per club cursele vor fi închise de către administratorul de
club, utilizand butonul dedicat cu simbolul „A” din pătratul de culoare verde
din aplicația pas-live, astfel pentru toți crescătorii din respectivul club,
cursa va fi închisă în același timp. Închiderea cursei pentru toate cluburile
(per țara), va fi efectuată de către administratorul de țară (dealerul Bricon),
după ce respectiva cursa este închisă de către UNCR “COLUMBA” pe platforma
proprie. Timpii sunt în permanență corectați de către server, deci controlul
acestora se face automat.
Art. 91 Datele celor care nu au sisteme transmitere live a fișelor în PNC, se
descarcă la sediul cluburilor, cu asigurarea prezenței a minim 15 membri.
Aceștia pot fi prezenți fizic sau live. Este obligatorie prezența a minim trei
columbofili în comisie, desemnați de conducerea clubului, indiferent de numărul
de membri prezenți (pot fi sub 15 membri, atunci când sunt columbofili cu
ceasuri cu transmitere live). Datele din ceasuri se descarca obligatoriu în
PNC, iar fișele se listează și se semnează de către toți membri comisiei.
Este obligatorie existența unei comisii de desigilare
formată din 3 membri pentru ceasurile fără transmitere LIVE.
Art. 92 Ulterior, fișele crescătorilor prezenți fizic se scanează (semnate de
către comisie) și alături de fișele transmise on-line vor forma dosarul virtual
al concursului.
Art. 93 Fișele scanate de îmbarcare și desigilare se vor îndosaria pentru
fiecare concurs și se vor păstra la sediul fiecărui club/centru de îmbarcare pe
o perioadă de trei ani. Aceste fișe, timp de trei ani de la data listării,
trebuie să poată fi prezentate, dacă se solicită de către responsabilul de zonă
sau reprezentanții CNC.
Art. 94 Este interzis columbofilului, posesor al unui sistem de cronometrare
fără transmitere live, să opereze descărcarea și listarea propriului ceas de
cronometrare. În cazul nerespectării acestei obligații, se vor anula
columbofilului respectiv rezultatele obținute la etapele la care a participat
anterior și la etapa la care s-a produs abaterea respectivă.
Art. 95 Pentru sistemele live, crescătorul are îndatorirea să se asigure de
efectuarea transmisiei sosirilor în PNC, în cazul în care aceasta nu este
facută corespunzator crescatorului îi revine sarcina de a efectua desigilarea
și descărcarea datelor la club, la ora și data desigilării stabilită de
organizator.
Art. 96 Columbofilii au obligația să fie prezenți la ora stabilită, sub
sancțiunea anulării etapei, dar cu păstrarea numărului porumbeilor anulați în
clasament.
Art. 97 Sistemele de club se conectează cu ceasul atomic înainte de descărcarea
datelor, iar columbofilul are obligația să verifice sincronizarea sistemelor cu
ceasul atomic. Lipsa sincronizarii duce la anularea fișei, fără a scoate
porumbeii din concurs și fără a influența zonele de distanță.
Art. 98 La fișele electronice de desigilare, nu este permisă apariția altor
porumbei decât cei îmbarcati conform fișei de îmbarcare, sub sancțiunea
anulării concursului.
Art. 99 La finalul listării fișei electronice de desigilare, comisia va
menționa pe aceasta citeț numele și prenumele fiecărui membru al acesteia și
fiecare membru o va semna.
Art. 100 În cazul procesării datelor inserate pe fișe, care nu fac obiectul
concursului și a introducerii porumbeilor în clasament în mod nejustificat, se
va anula etapa comisiei de desigilare, responsabilului tehnic de centru și
responsabilului tehnic de filială.
Art. 101 Datele din ceasurile electronice se descarcă automat în Programul
Național de Clasamente pe user-ul de club sau centru.
Art. 102 Pe fișele de desigilare unde apare indicativul NOK (Non Konform) în
dreptul oricărui porumbel, indiferent de tipul sistemului electronic
constatator, acel porumbel va fi obligatoriu eliminat de îndată din clasament.
Art. 103 Abaterea acceptată de la ora exactă (ceasul atomic) în plus sau în
minus este de 3 minute la 24 de ore, sub sancțiunea anulării etapei.
Capitolul X
ÎNTOCMIREA CLASAMENTELOR
Art. 104 Clasamentele concursului – al porumbeilor și al columbofililor – se
întocmesc de către responsabilii tehnici ai filialei, în colaborare cu
responsabilii tehnici ai cluburilor care funcționeaza în cadrul filialei
(responsabilii tehnici la nivelul intregii filiale columbofile) sau de către
operatori angajati pentru efectuarea acestor operațiuni, folosind PNC.
Art. 105 Procesarea datelor se face doar după ce responsabilul tehnic de
filială va verifica dosarul, asigurându-se că au fost constatate, anulate și
eliminate toate aspectele, abaterile și inadvertențele, care nu sunt neconforme
și intră în contradicție cu dispozițiile prezentului regulament.
Art. 106 Clasamentul etapei respective va fi finalizat în termen de 7
(sapte) zile de la data desigilarii (termenul se calculează începand cu
ziua următoarei zile în care are loc desigilarea).Nerespectarea termenului
de finalizare se sancționează cu anularea etapei respective tuturor membrilor
Consiliului Director al Filialei.
Art. 107 Clasamentul oricărui concurs va fi omologat în termen de maxim 7
(sapte) zile de la data finalizării.
Art. 108 Clasamentele, pentru a fi omologate în Campionatul Național
Columbofil, trebuie să îndeplinească următoarele condiții cumulative:
– minimum 250 de porumbei și minimum 20 de columbofili participanți pentru
concursurile de tipul Viteză și Demifond;
– minimum 250 de porumbei și minimum 20 de columbofili participanți, pentru
clasamentul pe centrul de îmbarcare, și minimum 40 de columbofili și cel puțin
250 porumbei pentru clasamentul general, zonal sau pe filială (județ) pentru
concursurile de Fond;
– minimum 250 de porumbei și minimum 50 de columbofili pentru clasamentul
general, zonal sau pe filială (județ) pentru concursurile din categoria
Maraton;
– minimum 250 de porumbei și minimum 50 de columbofili pentru clasamentul
general, zonal sau pe filială (județ) pentru concursurile din categoria Extrem;
Art. 109 Clasamentele întocmite la concursurile din tipurile Viteză și Demifond
pot fi:
– clasamente generale (la nivel de organizatori),
– clasamente pe filiale (județene). La categoria Viteza pot exista mai multe
clasamente întocmite la nivelul unei filiale, în funcție de numărul de planuri
de concursuri efectuate la această categorie.
– clasamente zonale, obținute prin împărțirea în două a distanței dintre primul
și ultimul crescător din cadrul filialei columbofile, participant la concurs.
În cazul în care participa două sau mai multe județe la o etapă (filiale
columbofile județene) prin protocol, clasamentul zonal se obține prin împărțirea
distanței dintre primul și ultimul crescător participant din filialele
columbofile care au semnat respectivul protocol. Aceste clasamente trebuie să
îndeplineasca condițiile de minimum 250 de porumbei și 20 de columbofili.
– clasamente pe centre de clasament, care se întocmesc numai dacă se întrunesc
condițiile de minimum 250 de porumbei și 20 de columbofili prezenți la
îmbarcare. Clasamentele pe centre de clasament/club se generează automat, prin
repartizarea electronică a fiecărui crescător la centrul cel mai apropiat de
crescătorie. Pentru aceasta, filialele au obligația introducerii în PNC a
coordonatelor cluburilor/centrelor de îmbarcare.
Introducerea altor coordonate decât cele ale locului unde se îmbarcă porumbeii
duce la anularea sezonului pentru presedinte si tehnicul clubului precum si
suspendarea din functii de conducere in cadrul clubului, filialei sau Uniunii
pentru 5 ani.
Art. 110 Clasamentele întocmite la concursurile din tipul Fond pot fi:
– clasamente generale, întocmite la nivel de organizatori;
– clasamente pe județ, întocmite în cazul în care sunt întrunite cumulativ
următoarele condiții: 40 de crescători, 40 de fise de îmbarcare postate în PNC
și 250 de porumbei;
– clasamente zonale, obținute prin împartirea în două a distanței dintre primul
și ultimul columbofil participant în concurs;
– clasamente pe club/centru de îmbarcare, întocmite în cazul în care se
întrunesc condițiile de minimum 20 de columbofili, cu 20 de ceasuri
constatatoare și minimum 250 porumbei;
Clasamentele pe centre de clasament/centru de îmbarcare se generează automat
prin repartizarea electronică a fiecărui crescator la centrul cel mai apropiat
de crescătorie. Pentru aceasta, filialele au obligatia introducerii în PNC a
coordonatelor cluburilor (Maxim 4 centre de clasament).
Introducerea altor coordonate decât cele ale locului unde se îmbarcă porumbeii
duce la anularea sezonului pentru presedinte si tehnicul clubului precum si
suspendarea din functii de conducere in cadrul clubului, filialei sau Uniunii
pentru 5 ani.
-clasamente interfiliale, întocmite la nivelul
a minimumum două filiale, în cazul în care se întrunesc condițiile de minimum
40 crescatori, 40 ceasuri și 250 de porumbei și care se stabilesc de catre
filiala organizatoare la întocmirea planului de zbor, în baza unui protocol
încheiat.
Art. 111 Clasamentele întocmite la
concursurile din tipul Maraton și Extrem pot fi:
– clasamente generale;
– clasamente întocmite la nivel de filiala columbofilă
– clasamente interfiliale, care se întocmesc cu minimum 50 de crescatori, 50 de
fișe de îmbarcare postate în dosarul etapei respective și cu minimum 250 de
porumbei și care se stabilesc prin protocol de către filialele columbofile
participante. O filială poate participa într-un singur clasament interfiliale
– clasamente zonale, obținute prin împarțirea clasamentului general pe zone de
100 km, când distanța de la primul participant la ultimul este mai mare de 150
km, iar când este mai mică de 150 de km se împarte în doua zone. În cazul în
care o zona nu întrunește numărul de columbofili sau porumbei necesari, ea va
trece în zona de distanță mai scurtă.
– clasamente pe centre de îmbarcare, care se întocmesc în cazul centrelor unde
îmbarca membri din cel puțin două filiale columbofile, dacă se întrunesc
condițiile de minimum 50 de columbofili și 50 de fise de îmbarcare postate în
PNC și minimum 250 de porumbei. Acest clasament este clasamentul comun al celor
doua filiale și se aplică și în cazul în care la centru de îmbarcare dintr-o
filială îmbarcă membri ai unei alte filiale, caz în care clasamentul de centru
cumulează toți porumbeii centrului, ca și clasamentul filialei, la care se
adaugă porumbeii crescatorilor din alta(e) filiala/filiale.
Art. 112 Clasamentul unui concurs columbofil se întocmeste pe baza procesului
verbal de lansare, care trebuie să fie unic pentru fiecare concurs columbofil.
Art. 113 Clasamentul porumbeilor se întocmeste în ordinea descrescătoare a
vitezelor medii (metri/minut), calculate cu două zecimale și pentru maxim 20%
(douăzeci) din numărul total al porumbeilor angajați în concurs.
Art. 114 Numărul de porumbei luați în calcul pentru clasamentul unui concurs va
fi numărul total al porumbeilor cumulat din fișele de îmbarcare, apartinând
columbofililor participanți la acel concurs. Toți porumbeii transmiși live de
sistemele de cronometrare în Programul Național de Clasamente, în cazul în care
aceștia nu se desigilează de către crescător, rămân în clasamentul concursului
respectiv, însa rezultatele lor nu sunt centralizate în Campionatul Național
Columbofil.
Art. 115 Punctajul penalizator al unui porumbel în clasament se calculeazã dupã
formula cu patru zecimale si anume: Lp x 1000 / Np în care Lp este locul
porumbelului în clasament, Np reprezinta numãrul de porumbei angajați pentru
toate categoriile.
Capitolul XI
Expozitia Națională Columbofilă a României și Gala Campionilor.
Art. 114 În urma centralizării rezultatelor finale, UNCR “COLUMBA” va edita
anual Catalogul Național. Acesta va conține Campionatul Național pentru toate
categoriile de distanță, fiind mentionați primii o sută de porumbei și
crescători pe fiecare categorie. Anual, UNCR “COLUMBA” va organiza Expoziția
Națională Columbofilă a României, în cadrul acesteia fiecare filiala
columbofila va prezenta un lot de 20 (douazeci) de porumbei care au obtiunt
rezultate in top 5 judetean la categoriile mentionate in RNC.
În Expoziția Națională vor fi
prezentati, în mod obligatoriu, porumbeii din TOP 10 GOLD Național, precum și
porumbeii care au castigat trofeele naționale, mentionate in RNC.
Vor mai putea fi prezentați în cadrul Expoziției Naționale, în funcție
de spațiu, porumbeii din Top 3 pe fiecare zonă la etapele Naționale de maraton
si extrem, fiind realizate standuri speciale al Provinciilor.
In cadrul Expozitiei Nationale
va fi prezentat lotul de standard al Romaniei, stabilit in urma arbitrajului
efectuat in baza criteriilor FCI.
Trofeul Aripa de Aur
Acesta se câștigă prin cumularea etapelor
de la As Național Porumbel, la crescător. Punctele sunt aduse de 2 porumbei din
echipă, din care obligatoriu primul de pe listă să fie între cei doi. Se
premiază un singur trofeu pe Județ, Provincie și National. Formula de calcul
este aceeași ca și cea folosită în calculul normele campionatului Champions
League, dar la numitor va fi trecut maximum 5000 de porumbei.
SUPERCUPA COLUMBOFILA A ROMANIEI
UN PROIECT REVOLUȚIONAR AL UNIUNII
NAȚIONALE A COLUMBOFILILOR DIN ROMÂNIA
Categorii:
Supercupa României Viteză
Supercupa României Demifond
Supercupa României Fond
Supercupa României Maraton
Supercupa României Extrem
Se premiază cîștigătorul locului 1 la
ultima etapă din campionat la nivel județean.
Pentru premierea Provincială și Națională
se calculează punctajul pentru cîștigătorul Supercupei judetene si se premiază
punctajul celui mai bun columbofil la nivel Provincial, respectiv National. La
nivel de egalitate de puncte se premiază toți crescătorii cu acest trofeu.
Calculul punctajului (doar pentru
castigatorul Supercupei – Loc 1 la ultima etapa) se face in felul urmator:
Ultima etapă generează 1 punct pentru
aboslut toate categoriile.
La restul etapelor se calculeaza punctajul
conform formulei: Loc în clasament x 100/nr. de crescatori
Punctajul cel mai mic va fi declarat
castigator.
Clasamentul se generează doar cu primul
porumbel sosit din echipă la fiecare etapă.
Competiția se organizează la primele etape
pe grupe iar la ultimele/ultima cu toți crescătorii din județ.
Columbofilii sunt repartizați aleatoriu de
un soft electronic pe grupe, în momentul finalizării îmbarcării la prima etapă
din categorie și la fiecare etapă un procent de columbofili este eliminat
(ultimii), iar ceilalți se duc mai departe în faza superioară a competiției
(următoarea etapă).
La viteza, demifond și fond, la fiecare
etapă un procent de 20% dintre participanți este eliminat la fiecare etapă, iar
la maraton și extrem 40%, urmând ca finala să fie disputată de cei rămași la
ultima etapă. Numărul de crescători care trec în faza următoare se rotunjește
în sus pentru cifrele cu zecimale de la 0,5 în sus și în jos pentru cele de la
0,4 .
Daca numărul crescătorilor nu este multipul
de 4, restul (1, 2 sau 3) se vor împarte în grupe astfel încât numărul pe grupe
implicit nu va mai fi egal la toate grupele.
REGULI DE PARTICIPARE:
Pot participa membrii UNCR COLUMBA,
posesori de sisteme de cronometrare cu transmitere live.
Numărul de columbofili pe județ, minim
necesari pentru organizarea competiției este:
Viteza 36
Demifond 32
Fond 28
Maraton 24
În cazul în care, într-un județ, sunt mai
multe planuri de zbor la o categorie, pe fiecare plan de zbor se organizează
competiția dar câștigătorul județean al SUPER CUPEI se desemnează la fel ca la
nivel Provincial și Național prin cumularea punctelor.
Se premiază un singur trofeu la toate
nivelurile competiționale: Județ, Provincie și Național.
Va exista un clasament separat de cel
pentru campionatul Champions League în programul de clasamente care se va
genera automat la sosirea porumbeilor și care va colora cu roșu columbofilii
eliminați la fiecare etapă.
Art. 115 În concursurile organizate sub
egida UNCR “COLUMBA”vor fi acceptați porumbei care poartă inele românești
cu logoul FCI, distribuite exclusiv de FNCPR ,UFCR si UNCR “COLUMBA”. Porumbeii
care poartă inele distribuite de alte federații din tara și din strainatate vor
fi acceptați în concursurile columbofile, cu mențiunea că rezultatele obținute
de acestia sunt centralizate exclusive în campionatele provinciale și judetene.
La manifestările internaționale – Olimpiada Columbofilă/Expoziția Europeană de Porumbei
Voiajori se participa doar cu inele românești cu sigla FCI, distribuite de
FNCPR, UFCR, respectiv UNCR “COLUMBA”
Art. 116 Columbofilii vor opta, prin intermediul responsabilului tehnic de
județ, în Programul Național de Clasamente, pentru participarea porumbeilor
proprii în Expoziția Naționala la o anumită categorie. În urma nominalizărilor,
se face selecția porumbeilor participanți în expoziție. Aceasta operațiune se
efectuează electronic și lista este publicată pe site-ul oficial al UNCR
“COLUMBA”. După publicarea listei, în termen de 5( cinci) zile, se pot formula
contestații care vizează corectitudinea acestei operațiuni de nominalizare, sub
raportul porumbeilor nominalizați, dar care lipsesc din orice motive din
selectia pentru expoziție. Datele limită pentru aceste operațiuni va apărea pe
site – ul UNCR “COLUMBA”.
Art. 117 În cadrul banchetului – GALA CAMPIONILOR ROMÂNIEI – primii trei
porumbei și primii trei crescatori la fiecare categorie din Liga Campionilor
Columbofili vor fi recompensați cu trofee de catre UNCR “COLUMBA”, în calitate
de organizator al Campionatului Național Columbofil al României.
Art. 118 Porumbeii vor fi prezentați la sala de expozitie de către o delegație
a filialei, care va respecta condițiile anunțate de organizatori.
Art. 119 În situația în care, la expozitiile naționale sau în timpul
transportului porumbeilor spre și de la expozitiile internaționale se sustrage
un porumbel, proprietarul acestuia va fi despăgubit cu suma de 1000 euro.
Pentru orice porumbel de la Clasa Standard prezent în Lotul Național, valoarea
este de 100 Euro.
Capitolul XII
Expozițiile provinciale columbofile
Art.120 UNCR “COLUMBA” a desemnat un număr total de șase
provincii columbofile în România. Vor fi organizate anual Expozitii Provinciale
și banchete pentru premierea Campionilor provinciali, la nivelul a câte două
provincii columbofile (Provinciile Transilvania cu Provincia Vest, Provincia
Moldova cu Provincia Est și Provincia Oltenia cu Provincia Muntenia) sau
separat la nivelul fiecarei provincii.
În cadrul acestor expozitii se vor premia de catre UNCR
“COLUMBA” crescătorii și porumbeii conform categoriilor existente în
Campionatul Național Columbofil.
Capitolul XIII
Sanctiuni
Art. 121 Orice membru columbofil, indiferent de funcția pe care o ocupã la
nivel de club columbofil, filiala columbofilă UNCR “COLUMBA”este obligat să
respecte întocmai prevederile prezentului regulament. Membrilor filialelor UNCR
“COLUMBA”, care încalcă prevederile Statutului, ale RNC, a celorlalte
regulamente aprobate, normele de comportare, de etică columbofilă, ori care,
prin activitatea lor, produc daune sau afectează în orice mod direct sau
indirect imaginea şi reputaţia propriei filiale li se aplica una din
următoarele sancţiuni:
a) mustrare;
b) mustrare scrisă cu avertisment;
c) anularea rezultatelor columbofile la nivel de membru columbofil sau la nivel
de tandem columbofil;
d) suspendarea calităţii de membru columbofil pe o perioada cuprinsă între 1 an
și 10 ani, care atrage după sine suspendarea porumbeilor și interdictia
participării din locația celui în cauză pe aceeaşi perioadă de timp;
e) excluderea din activitatea columbofilă,
f) declararea persona non grata a unui membru columbofil, care prin actele
intreprinse în activitatea sa a prejudiciat foarte grav filiala acestuia.
Art. 122 Contestațiile și sesizările se
formulează, conform modelului stabilit în Anexele la RNC, cu respectarea
conditiilor de formă (scrisă și postată pe portalul ufcr), de fond (prezentarea
explicită a motivelor în fapt și a temeiului statutar și regulamentar al
contestației) și a termenelor precizate în prezentul regulament. La depunerea
unei contestații, se va achita în contul Uniunii suma de 200 de lei, bani care
vor fi returnați petiționarului dacă cele semnalate de el se adeveresc și
contestația este admisă. În cazul în care nu se achită această suma, petiția nu
va fi analizată de către organele competente din cadrul Uniunii.
Art. 123 Sesizãrile, cu privire la nerespectarea prevederilor articolele
prezentului RNC trebuie formulate, în mod obligatoriu, de orice membru
columbofil, imediat dupã observarea/constatarea acestora sau aflarea
circumstanțelor de producere a faptei din alte surse, atât verbal cât și în
scris.
Art. 124 În cazul constatării unei fraude de natură columbofilă, se vor întocmi
procese verbale în acest sens. Dacă a apãrut un litigiu referitor la înscrisuri
cu caracter tehnic, acestea trebuie pãstrate de cãtre comisia care a dispus în
cauzã, deoarece hotãrârea respectivã poate fi contestatã pe linie ierarhicã în
cadrul UNCR “COLUMBA”, în conformitate cu prevederile Statutului și RNC-ului.
Comisiile nu au dreptul sã elibereze pãrtilor în litigiu documentele cauzei
decât în copie, ulterior pronunțării unei decizii cu caracter definitiv.
Art. 125 Sancțiunile columbofile aplicate în
cadrul UNCR “COLUMBA”sunt următoarele:
1. Anularea rezultatelor columbofile se aplică astfel:
Anularea etapei membrului columbofil se poate
aplica în cazul comiterii urmatoarelor abateri:
a) Neachitarea cotizațiilor în cuantumurile stabilite de Adunările Generale ale
filialelor, indiferent dacă concurează individual sau în tandem.
b) îmbarcarea propriilor porumbei și îmbarcarea porumbeilor de către comisii
formate din mai puțin de trei columbofili sau din 3 persoane, care nu
îndeplinesc calitatea de membri columbofili.
c) Participarea la îmbarcare la alt club decât cel în care este membru, sau la
alt centru în afară de cel care este desemnat, în condițiile în care la acel
centru s-au îmbarcat porumbeii.
d) lipsa crescătorului din Procesul verbal electronic de îmbarcare.
e) îmbarcarea porumbeilor pe o altă cursă decât prima cursă liberă la orice
etapă de concurs, această operațiune fiind efectuata începând cu cursa 1 pentru
fiecare week-end,
f) îmbarcarea porumbeilor cu utilizarea altor sisteme de îmbarcare decât cele
aflate în proprietatea filialei columbofile, neîntocmirea documentației
necesare desfășurării procedurilor de îmbarcare și aplicarea eronată a celor
două moduri de îmbarcare, respectiv fizic și electronic.
g) distrugerea de sigilii și scăparea accidentală sau voită a porumbeilor din
boxele containerului de transport, la locul îmbarcarii, pe parcursul deplasării
până la locul de lansare și pe locul de lansare, înainte de efectuarea
acesteia, fără posibilitatea identificării exacte a acestora înainte de
lansarea porumbeilor. Sancțiunea se pentru toți columbofili care au îmbarcat
porumbei în respectivul mijloc de transport.
h) Neanuntarea scaparii unui porumbel intr-un centru de imbarcare atrage dupa
sine sancționarea cu scoaterea porumbeilor din concursul respectiv pentru
membrii comisiei de îmbarcare unde a fost îmbarcat porumbelul și ai
responsabilului de centru
i) nerespecatarea indicațiilor staff-ului asociațiilor cu privire la
activitățile columbofile, proliferarea de injurii, comportament indecent
j) Operarea descărcărcării propriului ceas și listarea fișei de desigilare
aferentă
Anularea etapei pentru membri comisiei de îmbarcare se poate aplica în cazul
comiterii urmatoarelor abateri:
Întreaga comisie.
– îmbarcarea în mașinile de transport a unor porumbei neînregistrați pentru
concursul respectiv, indiferent de numărul acestora și de identitatea
proprietarilor.
– îmbarcarea porumbeilor cu utilizarea altor sisteme de îmbarcare decât cele
aflate în proprietatea filialei columbofile, neîntocmirea documentației
necesare desfășurării procedurilor
– Permiterea descărcărcării propriului ceas și listarea fișei de desigilare
aferentă de către columbofil.
Anularea etapei pentru responsabilul tehnic columbofil al filialei columbofile
se poate aplica pentru urmatoarele abateri:
– întocmirea în mod eronat a dosarului etapei de concurs și nerespecatarea
prevederilor regulamentare referitoare la efectuarea lansării porumbeilor
(nepostarea pe facebook și lipsa delegatului observator la locul efectuării
lansarii),
– neanularea fisele de îmbarcare și desigilare, în cazul în care existau motive
întemeiate pentru adoptarea unei asemenea măsuri și ulterior introducerea lor
în concurs si transmiterea lor la omologare on-line sau fizic,
Anularea etapei pentru Consiliul Director al filialei se poate aplica pentru
comiterea urmatoarelor abateri:
– mașinile de transport nu sunt dotate cu sistem de supraveghere GPS, care să
ofere posibilitea vizionării mașinii în timp real sau acest sistem este defect,
abonamentul de supraveghere nu poate oferi salvarea datelor pentru minimum 1 an
de zile, iar filiala organizatoare, la solicitarea responsabilului de zonă,
refuză să pună la dispoziție parola de acces pentru vizibilitatea mașinii,
– organizarea Naționalele de maraton si extrem fără a ține seama de coordonarea
UNCR “COLUMBA”și a comitetului de organizare și promovarea de către aceasta a
respectivului concurs,
– transportul porumbeilor efectuat cu mașini neautorizate în acest sens de
către DSVSA-urile județene, fără să fie oferite condiții foarte bune de
transport, cu posibilitatea reală de hrănire și adăpare a porumbeilor, precum
și expedierea masinii de transport/ mașinilor de transport la locul lansării
fără ca porumbeii să fie însoțiti de o persoană, posesoare a unui atestat
valabil și legal de delegat, însoțitor transporturi de păsări vii, conform
legislației naționale.
– lansarea porumbeilor la etapele de fond si maraton în conditii de cod meteo
portocaliu și rosu – de vant, ploaie și căldura, pe minimum 50% din traseu și
nerespectarea obligației efectuării lansarile LIVE și a postării acestora pe
Facebook,
– amânarea etapei pentru alte motive decât cele de natură meteorologică,
prevăzute la alineatul precedent.
Anularea etapei pentru responsabilul tehnic
columbofil al clubului și președintele de club se poate aplica pentru comiterea
urmatoarelor abateri:
– nesigilarea la fiecare centru de îmbarcare,
respectiv la ultimul centru, cu sigilii speciale distribuite de UNCR “COLUMBA”,
a autoutilitarelor de transport porumbei, neîntocmirea proceseul verbal în
conținutul căruia se inserează seriile acestora, atașarea procesului verbal la
dosarul concursului sau publicarea pe pagina de facebook a filialei în ziua
îmbarcării, precum și deplasarea masinii de la un club/centru la altul cu
mașina nesigilată corespunzător,
Suspendarea din activitate a responsabilului
tehnic al filialei pe o perioadă între 1 și 5 ani. se aplică, cu analizarea
circumstanțelor comiterii abaterii, în cazul comiterii din culpă sau cu
vinovăție a următoarelor abateri columbofile:
– existența unor greșeli sau omisiuni apărute în dosarele etapelor de concurs,
sesizate de către reponsabilul de zonă la omologare și ulterior stabilite de
CNC.
Suspendarea unui membru columbofil al unei
filiale afiliate pe o perioadă între 1 și 10 ani se aplică, cu analizarea
circumstanțelor comiterii abaterii, în cazul comiterii cu vinovăție, a
următoarelor abateri columbofile:
– cazul în care, în timpul constatãrii porumbeilor (a perioadei de asteptare a
porumbeilor), un columbofil participant refuză primirea sau se sustrage prin
orice mijloace de la obligația admiterii în interiorul locației unde se află
crescătoria sau în crescătorie a cel puțin doi delegați (împuterniciți
telefonic) din partea asociației organizatoare, a membrilor CNS sau a CD al
UNCR “COLUMBA”, care au dreptul să verifice porumbeii sosiți și inelele
acestora şi să întocmească un proces verbal cu cele observate, care va fi
înaintat de urgentã conducerii filialei, CNS sau CD al UNCR “COLUMBA”,
– constatarea porumbeilor în afara locației crescãtoriei ale cãrei coordonate
apar în programul de clasamente.
– cazul în care columbofilul refuză prezentarea ceasului constatator, a
porumbeilor cronometraţi, a stikerele, senzorilor sau a altor înscrisuri și
materiale columbofile care concură la realizarea unei etape de concurs.
– orice tentativă de fraudă sau fraudă de natură columbofilă, în cazul în care
există suficiente mijloace de probă în dovedirea comiterii acestei abateri
extrem de gravă.
Excluderea unui membru columbofil al unei filiale afiliate se aplică în cazul
în care persoana respectivă, în exercitarea activității columbofile și în
cadrul oricăror manifestări de acest gen, comite fapte din sfera infracțiunilor
împotriva persoanei (violențe fizice), manifestă un comportament violent în mod
repetat și persistă în săvârșirea fraudelor de natură columbofilă, având,
astfel, antecedente grave în activitatea sa columbofilă.
Pierderea calității de membru în CNC si a
celei de responsabil de zona se aplică pentru următoarele abateri:
– supravegherea defectuoasă sau nesupravegherea desfășurării concursurilor și a
centralizării acestora în Campionatul Județean, Provincial, precum și în
Campionatului National Columbofil,
– avizarea planurilor de concursuri, fără respectarea prevederilor RNC în mod
tendențios sau din neglijență,
– supervizarea superficială sau incorectă a organizãrii concursurilor, în cazul
în care membrul CNC are calitatea de responsabil de zonă, sau nesupervizarea
organizării acestora din neglijență sau în mod tendențios,
– omologarea concursurilor fără analizarea corectă și minuțioasa a dosarelor
concursurilor și a oricăror altor înscrisuri columbofile și propunerea
aplicării unor sancțiuni sau aplicarea acestora fără a ține cont de prevederile
statutare și regulamentare,
– omologarea rezultatelor finale, precum și a normelor pe diferite categorii
competiționale în mod eronat, fiind dovedită reaua voință sau neglijența grava
a membrului CNC,
– participarea în mod direct sau indirect la o tentativă de fraudă sau fraudă
comisă în organizarea unui concurs sau în centralizarea rezultatelor unei
categorii competiționale.
În cazul în care se constată acțiuni sau
inacțiuni comise de un membru columbofil, care impiedică realizarea
concursurilor și a campionatelor la nivel județean, provincial și național în
mod corect și regulamentar, dar care nu sunt cuprinse și sancționate în
prezentul RNC, în cadrul prevederilor de metodolgie sau a capitolului referitor
la sancțiuni, CNC poate propune soluții legale și statutare în vederea
rezolvării acestor aspecte, care vor fi validate de către Comitetul director.
Filialele columbofile și membri lor își interzic formal, sub sancțiunea de
excludere, orice acțiune în justiție contra UNCR “COLUMBA” sau a
filialelor columbofile pentru faptul cã au compãrut în fata unei comisii de
disciplinã columbofilã (județeană sau națională). Acțiunea în justitie poate fi
promovatã numai dupã epuizarea tuturor căilor de atac (contestare) înaintate
către comisiile de la nivelul Filialei și al UNCR “COLUMBA”.
Orice columbofil cu cotizația plãtitã la zi și cu taxele de concurs achitate
pentru anul în curs are dreptul de a verifica în orice moment corectitudinea
desfãșurãrii concursurilor.
Prezentele NORME METODOLOGICE DE APLICARE A RNC se aplică împreuna cu
Regulamentul Național Columbofil. Aceste Norme Metodologice pot fi modificate
de Consiliul Director al Uniunii si , ulterior modificarile vor fi validate de
Conferinta Naționala Columbofilă a UNCR “COLUMBA”, la solicitarea
filialelor columbofile ale UFCR.
PRESEDINTE UNCR “COLUMBA”
ING. MARIUS FLORIN TUNDUC
INTOCMIT,
PRESEDINTE CNC al UFCR
AV. ALEXANDRU FLORIAN GATEJESCU