UNIUNEA NAȚIONALĂ A COLUMBOFILILOR DIN ROMÂNIA - MEMBRĂ FCI DIN 1969 UNIUNEA NAȚIONALĂ A COLUMBOFILILOR DIN ROMÂNIA - MEMBRĂ FCI DIN 1969 UNIUNEA NAȚIONALĂ A COLUMBOFILILOR DIN ROMÂNIA - MEMBRĂ FCI DIN 1969

Team Paul&Cristian – un tandem cu rezultate deosebite în județul Argeș (I)

Moștenind pasiunea pentru prietenii noștri înaripați de la tatăl său, argeșeanul Cristian Din formează, în prezent, alături de colegul său Paul, tandemul Paul&Cristian, o echipă extrem de redutabilă, atât la nivel județean, cât și provincial, mai ales când vine vorba despre etapele scurte. Interesant este că, deși atunci când a început să concureze, Cristian a fost interesat de cursele de maraton, acolo unde a obținut și cel mai de preț rezultat al său – o prezență la Olimpiada din 2018, organizată în Polonia, cu un porumbel care a obținut și titlul de campion național la categoria As Maraton Palmares – crescătorul argeșean a devenit, de ceva vreme, un redutabil „vitezist“. Grație colegului său, dar și unor porumbei de valoare, cumpărați de la crescători români, tandemul Paul&Cristian a este, în prezent, un nume de referință al județului Argeș, dar și la nivelul Provinciei Muntenia, atunci când vine vorba despre etapele scurte.
În interviul acordat echipei columba.ro, Cristian Din vorbește, pe larg, despre experiența sa în sportul columbofil, despre liniile de porumbei pe care le deține, dar și despre cum își pregătește zburătorii pentru sezon.